Orasul este interesant din mai multe motive, in afara de faptul ca acolo a trait o parte din exil Lenin. In primul rand, pt. ca acolo, mai précis, langa, la Othmarsingen traieste de cateva luni, Mario, fiul Alexandrei – nepoata lui Zizi – si al lui Harry Meyer, (un tip dubios, cand intrebi “cu ce se ocupa?”, ti se raspunde ca e specialist in “clouds”).
Alt motiv ar fi din 853, Fraumunsterkirche, manastire intemeiata de Louis le Germain pt. fata sa Hildegard. Asta, in loc de zestre? N-am intrat in detalii…Bineinteles ca in timp a suferit transformari. In secolul XX a capatat vitralii noi, pe latura de Nord de Giacometti, iar la Rasarit de Chagall.
Chagall are o obsesie – ori o pasiune – pentru ovine: in multe din tablourile sale trebuie sa figureze o capra, sau un miel, ceva, indiferent de subiectul tabloului. Mi-a facut mare placere sa-l prind si de data asta. Vitraliul are ca subiect Rastignirea. Ei bine, pe verticala crucii Mantuitorului se afla un cap de miel. In al treilea panou de jos. Altceva este, mult mai interesant decat mielul meu. Sub Iisus rastignit este o silueta feminina cu un copil in brate, de dimensii comparabile cu Acesta. Or, in viata lui Iisus au existat doar doua femei foarte apropiate: Maica Domnului – care insa, nu a avut alt copil – si Maria-Magdalena, care, impreuna cu apostolii l-a urmat peste tot. Ma duce gandul ca Chagall a dat crezare celor spuse, se pare, in evanghelii apocrife, conform carora cei doi se iubeau. Exista multa literatura in acest sens care sustine ca dupa Inviere, Iisus si Maria-Magdalena au ajuns in Sudul Frantei, unde la Rennes-le-Chateau, s-ar fi descoperit chiar mormantul ei, iar copiii lor ar fi intemeiat, mai tarziu, dinastia Merovingienilor. Teorii greu de sustinut fara probe materiale, dar la care Chagall cu vitraliul lui face a propos.
Pana sa vorbim despre Lenin, descoperim la Muzeul de Istorie, o harta a lumii, dela 1534 in care daca ne uitam cu atentie vedem ca Dacia se afla mai la apus de cum credeam noi, si anume in N-E de Galia, acolo unde ar trebui sa fie Belgia. Ia ganditi-va ce frumos ar fi fost sa fi ramas acolo, ca pe noi, pozitia geografica ne-a dezavantajat mereu….
La Zurich, Lenin a stat in 1916 pana in Apr. ‘917, in doua camere inchiriate in Spiegelgasse 14, pt. care platea 20 franci pe luna. Petrecea multa vreme la biblioteca orasului, timp in care si-a incheiat lucrarea lui (din care am conspectat, nu o data, pt. seminariile de Socialism Stiintific sau de Istoria Miscaril Muncitoresti sau de Materialism Dialectic) “ Imperialismul, stadiul cel mai inalt al capitalismului”. A petrecut el ceva vreme si la cafenea, in speranta ca va gasi adepti pt. teoriile lui. Era de parere ca revolutia (acea revolutie) ar trebui sa inceapa din Suedia si din Elvetia. Doar ca social-democratii elvetieni n-au cuplat. Din fericire pt. Elvetia.
A mai petrecut – cum sa-i spun: “Marele Om”, sau “dragul de el” – ceva timp si la Cabaretul Voltaire, din apropierea locuintei, local care peste cativa ani va deveni leaganul dadaismului, fapt care a determinat pe unii-rauvoitori- sa pretinda ca Lenin ar fi fost un crypto-dadaist.
Din pacate nu reusesc sa-mi amintesc unde am citit ca Lenin s-a intors din Elvetia cu 50 de milioane de franci. Nu stiu cat e de adevarat dar, pe de alta parte, daca ne gandim nitel, revolutiile astea trebue sa coste si ele ceva, nu cred ca ar fi suficienta doar vointa proletariatului.
Soljenitin – care se pare ca l-a studiat indelung – sustine ca in exil si-a cristalizat niste convingeri. Prima ar fi ca in general, majoritatea e stupida si e necesar sa se gaseasca cineva care sa hotareasca in locul ei. Alta ar fi necesitatea violentei masive. Iar Giovanni Papini, care a tinut neaparat sa-l cunoasca si l-a vizitat in 1923 gaseste un batran – la 53 de ani – cinic si mizantrop. “Individul trebuie suprimat in favoarea masei” si “ocna este ultimul cuvant al intelepciunii politice”. Cele de mai sus, ca sa intelegem mai bine de ce am trecut prin ce am trecut.