Este surzenia, inevitabila,  mai toti barbatii din neam, in a doua parte a  vietii au facut cunostiinta cu ea.  Era sa zic “au suferit” , dar sa nu dramatizam…

Ce inseamna surzenie?  In limba romana moderna, mai evoluata, i se zice si surditate.  Insemna ca nervul auditiv nu recepteaza anumite frecvente proprii vocii umane.   Cum ziceam mai’nainte, sa nu dramatizam, Dumnezeu inchide o poarta dar deschide o fereastra: inteleg cu greutate vocea umana, dar in shimb continui sa ma bucur la sunetul pianului sau al viorii.  Asta,  acum, ca in urma cu cateva zeci de ani nu era posibil.  Si este posibil datorita progresului tehnologic, aceluia care de multe ori  ne enerveaza prin crearea de obiecte si implicit de necesitati la care nici nu gandeam cu putin timp in urma.

In general, lumea crede  ca surdul nu aude si din aceasta cauza toti tipa.  Fara efect, surdul aude-ceva- dar nu intelege, nu distinge.  Nu este necesar sa zbieri ci sa vorbesti “citet”, rar, cu buna dictie si cu fata la el, la surd.  Daca vorbesti cu spatele, e adevarat ca sunetul se reflecta dar pierde din intensitatae.

Nu ca ar fi o consolare dar nu ma pot impiedica sa gandesc ca intr’o lume a reptilelor sau, bunaoara, a molustelor frecventele disponibile mi-ar fi suficiente ca sa comunic cu semenii mei.  O consolare exista, totusi.  Infirmitatea asta e, intr’un fel, protectoare: te impidica sa auzi o multime de ineptii, absurditati, platitudini, raspandite generos de televiziune, radio sau de cei din jur.

Surzenia venind treptat ai timp sa te obisnuiesti.  Mai greu este pt. cei din jur care trebue sa-si modifice comportamentul.  Pentru totdeauna, sau ma rog, pe toata durata convietuirii cu tine.  Si ei nu au nici o vina…