Nu stiu ce s-a putut intampla cu realitatea asta imediata ca vad ca lucrurile nu mai sunt cum erau odata. Este deteriorata, plina de inadvertente si uneori de-a dreptul aberanta. Dupa cate vad, schimbarile sunt catre absurd, ca nu par a fi de inteles.
Bunaoara, de cand am iesit la pensie si nu fac nimic toata ziua, dupa doua ore ma simt obosit si simt nevoia sa ma odihnesc. Ca sa nu mai spun ca am din ce in ce tot mai putin timp liber, ca sunt diverse lucruri, cum ar fi bricolaje prin casa sau telefoane cu diversi amici, care asteapta zile desi le-am pe lista, la indemana.
In alta ordine de idei, un alt lucru care ma surprinde l-am constatat diminetile la plimbarea cu Max. Vad ca nu mai sunt la fel de agil -ca sa nu spun sprinten- cum eram in urma cu un an-doi. Scrie undeva ca daca ai implinit optzeci de ani trebuie sa umbli adus de spate, cu genunchii flexati si cu pasii mici? Doamne fereste! sper sa nu ajung acolo.

Merg mai departe: imi amintesc foarte bine ca pe vremea cand eram mai tanar-la vreo 25-30 de ani- imi placeau femeile mai mari decat mine, in jur de 40 de ani. Acum, daca ma uit la o femee mai in varsta ca mine, ma umplu de tristete. Iar pe de alta parte, constat ca de la o vreme fetele de 20-25 de ani sunt mult mai multe decat erau odata. Iar unele sunt chiar foarte bine, ca-ti vine sa’ntorci capul sa la petreci cu privirea. N-o fac, si din buna crestere, si ma ajuta si o fibra musculara de la gat care ma tine. Cu toate acestea, raman optimist si privesc viitorul drept in fata… Nu ma tem !