Marturisesc ca mi-e simpatic Joe Biden. Asta-toamna, cu ocazia alegerilor au circulat o multime de comentarii despre extrema stanga americana si Partidul Democrat, s-a spus ca doar Trump poate salva demcratia occidentala si altele in aceeasi ordine de idei. I-am acordat credit lui J.B. Omul nu e un mitocan, pare a fi domn, este educat, nu se compara cu Trump -pe care nu l-as fi votat, in ruptul capului- , trebuie sa avem rabdare.
Nu a trebuit sa asteptam prea mult. Cateva zile inainte de sorocul celor 100, a rostit primul discurs in fata Congresului. Lasa punerea in scena, cu cele doua harpii la un pas in spatele lui, asta nu conteaza, esential e discursul care mi-a amintit de Grecia anilor 1981-’89 , cand era condusa de Pasok (partidul socialist al lui Andrea Papandreu). Joe Biden vrea doar doua lucruri: reconstructia economiei dupa pandemie si transformarea societatii. Nici mai mult, nici mai putin. Cel mai important este dezvoltarea sectorului public. Salariul minim va creste dela 7,25 la 15 $/ora si se vor crea locuri de munca pt. cei fara nici o calificare. E bine ca nu se accepta curci la Capitoliu ca s-ar fi auzit hohote de ras care ar fi daunat solemnitatii momentului. Se va investi masiv in sectorul public, 1.900 miliarde pt. redresarea economiei in urma pandemiei, 1.800 miliarde pt. sprijinirea familiilor nrvoiase (3.600 $ alocatie pt. fiecare copil plus invatamaant gratuit la toate nivelele ) la care se adauga 2.300 miliarde pt. modernizarea infrastructurii. Asa cum zice romanul, o caciula de bani. De fapt, mai multe caciuli. Si toate astea, fara impozitarea suplimentara a veniturilor medii (sub 400.000$ venit anual). Revin la Grecia anilor ’80. Functionarul / salariatul unui serviciu de stat era rege. Erau in total 27 de tipuri de alocatii de care putea beneficia: pt. ca avea o diploma, pt. ca stia o limba straina, pt. ca lucra cu calculatorul, pt. ca se scoala devreme (soferii de autobuz), pt. copii, pt. nevasta care creste copilul pt. ca avea o fata nemaritata inca, etc. Ca sa nu mai spun ca pt. a lipsi o zi-doua, nu aveai nevoie de certificat medical, un telefon ca nu ti-e bine era suficient. Si aveai dreptul la 60 de zile pe an de absente pe motiv de boala… Toti grecii isi doreau sa fie angajatii statului. Papandreu n-a avut nicio jena sa se imprumute pe pietele externe si in anii ’90 Grecia s-a trezit cu o datorie de cca. 35.000$ pe cap de locuitor. Joe Biden, nu se pune problema sa se imprumute in exterior, el are o solutie mult mai simpla: sa-i puna pe cei bogati sa plateascan (vezi pct.2-“transformarea societatii”). Sa vedem… Pe Papandreu il stersesem demult din controale. Acum ma intorc la el, excitat fiind de actualitatea americana. Tatal lui a fost primministru, facand politica de centru. Andrea, student, cu simpatii trotskist, este arestat in 1939 si dupa eliberare se exileaza in Statele Unite unde isi continua studiile in economie. In 1943 obtine un doctorat la Harvard, dupa care urmeaza o cariera universitara -Harvard, Berkeley si altele- pana in 1961 cand se intoarce in Grecia. Intrebarea mea este: nu cumva in perioada acea petrcuta in mediul universitar american, s-a molipsit si el de neo-marxismul imtelectual? Doar scoala-neomarxista- dela Frankfurt se mutase deja, de cativa ani la universitatea Columbia. As zice ca da, dupa politica practicata ca prmministru! In campania electorala din 1989, ii striga ministrului de finante D. Tsovolas “Τσοβολα, δως’τα ολα” adica “Ts. da totul”, in speranta ca va mai castiga a 3-a oara alegerile. Dar, in afara de functionarii publici, toata lumea se saturase. Iata-l acum pe Joe Biden care creaza locuri de munca pt. necalificati, pe care ii plateste cu 15 $ pe ora. Pentru mine e clar: are aceasi scoala cu Andrea Papandreu. Lucrurile s-au clarificat: pentru schimbarea societatii, nu e absolut necesara revolutia si nici dictatura proletariatului, singueul lucru necesar esre sa fie ai nostri la putere.