-toamna 2017-
In urma cu cateva saptamani aflandu-ma pe bulevardul Magheru am avut impresia de oras parasit. Cinematografele Aro si Scala sunt inchise, garajul Ciclop si Sala Dalles de asemenea, libraria M. Sadoveanu si ea la fel, de cealata parte a strazii Hotelul Lido inchis si el. Este o imagine jalnica.
Cu tristetea in suflet mi-am amintit povestea garajului Ciclop. La putin timp dupa sfarsitul primului razboi mondial, cineva -astazi, dupa cum am citit pe niste panouri publicitare, s-ar numi “dezvoltator”- a concesionat terenul in chestiune pentru zece ani. A mers la d. Beles si i-a comandat proiectul unui garaj cu doua nivele care “sa tina” zece ani.
In vreme ce se turnau fundatiile, D. Beles a avut inspiratia sa verifice corectitudinea planului arhitectural: a decupat- la scara- o masina, a plimbat-o pe planul de arhitectura si a constatat cu stupoare ca nu poate intra pe rampa, ca se loveste de un stalp. Numele arhitectului nu a ramas, mai bine pt. el.
Din pacate fundatiile erau turnate asa ca nu se punea problema modificarii caroiafului stalpilor, deci singura solutie era suprimarea stalpului respectiv. A refacut calculele, a constatat ca este posibila o redistribuire a eforturilor si a suprimat stalpul cu pricina, care incepe, paradoxal, de la primul nivel. Garajul intra in functie in 1923.
Romania mergea bine, afacerile prosperau si oamenii cumparau si masini, garajul deci, primul de acest fel din Bucuresti, este profitabil. Ideea de provizorat-zece ani- se dovedeste a fi fost gresita, asa ca Domnului Beles I se cere sa mai adauge doua nivele. Lucru care se si intampla.
Iar acum, aceasta constructie inceputa in conditii vitrege si care a infruntat vitejeste doua cutremure catastrofale, in 1940 si in 1977, pe langa multe altele de mai mica amploare, este parasita, parca uitata de Dumnezeu.
Dar nu despre Ciclop vroiam sa vorbesc, Ciclopul a fost doar un pretext, a fost doar una dintre povestile legate de aceasta mare personalitate, Domnul Beles.
L-am avut profesor la Rezistenta Materialelor. La curs ni se adresa intotdeauna cu “domnilor si domnisoarelor”, asta, in anii ’57-’58 cand stalinismul era in plina vigoare. Fiind o somitate in domeniu, a si fost recunoscut ca atare. A fost numit Om de stiinta emerit si a fost si Membru al Academiei.
Se intampla sa ia parte la diverse expertize tehnice, dupa care, daca era ceva interesant – si la nivelul nostru de intelegere-, ne povestea si noua: “domnilor, m-am dus si le-am spus: tovarasi….”. Era o distanta foarte bine definita, noi eram noi iar aceia erau tovarasii.
Una dintre expertizele Dumnealui mi-o amintesc inca. La o cladire industriala apareau periodic niste mici vibratii care deranjau. Nu s-au depistat cauze plauzibile provenite dela utilajele in functiune. S-a cautat atunci cauza in afara incintei.
Cercetand zona, atentia a fost atrasa de o biserica si s-a constatat ca vibratiile cu pricina se intamplau cand se tragea clopotul la biserica. Mergand mai departe cu cautarile s-a gasit ca ambele-hala si biserica- erau fundate in acelasi strat de nisip, sub nivelul panzei freatice.
Concluzia: nisipul ud transmitea vibratiile.
Iar remediul, propus de D. Beles a fost sa se intoarca axul clopotului cu 90 de grade astfel incat vibratiile sa se indrepte in alta directie.
La un moment dat a fost invitat la un oarece congres la Moscova. Dupa terminarea sedintei respective, a plecat insotit de un profesor rus pe care probabil ca il cunostea. Si mergand ei asa si vorbind-pe semne nemteste, ca nu-l vad pe D. Beles sa fi invatat limba rusa-intalnesc o mare multime de oameni, buluc, in fata unui magazin. Profesorul rus se intereseaza, afla ca se vand pantofi si-l roaga sa nu se supere dar e o ocazie si se termina repede, etc. etc..
Domnul Beles care venind din Romania nu era strain de binefacerile comunismului, fiind si amabil de fel, accepta. Si, intr’adevar coada inainta nesperat de repede. La taraba aflata in usa magazinului, omul intindea banii si primea o pereche de pantofi. Nici nu se discuta sa ceara un anumit numar si cu atat mai putin sa probeze. Totul mergea struna.
Abia dupa aceea incepea balamucul, fiecare incercand sa gaseasca numarul lui oferind in schimb ce avea in mana. Iti imaginezi ce halima era. Asa arata “societatea socialista multilateral dezvoltata” catre care tindea si Romania, aflata in anii aceia abia la inceput de drum.