In anii ’80 nu mai aveam posibilitatea sa facem ore suplimentare la institut si singura posibilitate sa castigam un ban in plus, era la Institutul Carpati.  Intreprinderea Carpati a Gospodariei de Partid avea un institut de proiectari, o intreprindere de executie plus diverse alte ateliere :  mobilier, lampi, decoratii de tot felul si nu mai stiu ce.

Mai avusesem colaborari la ei, la Clinica de Geriatrie a D-nei Aslan, la Otopeni, un hotel la Predeal si altele.  Acum insa, dupa cutremurul din 4 Martie ’77 catastrofal cutremur, de talia celui din 1940, politica Partidului s-a schimbat.  Nu s-a mai pus accent pe “industria grea” si nici pe “industria producatoare de masini”  (le-am pus in ghilimele ca astea erau idei fixe de ani de zile, ele constituiau “baza societatii socialiste multilateral dezvoltate”).   Acum, s-a mers pe Sistematizarea satelor si pe  crearea Centrului Civic al Bucurestiului.  Le luam pe rand.

Cu sistematizarea satelor, eu personal, nu m-am lamurit ce-a vrut Ceausescu.   Pentru ca, pe de o parte,  visa ca toti taranii sa stea “la bloc” si s-au facut proiecte in sensul asta, dar fara sa se prevada si retelele de apa si canalizare necesare, pe care nu le putea prevedea proiectantul din initiativa proprie  daca nu se cuprindeau in “indicatiile de partid”.  E clar ca stralucitul conducator nu s-a gandit: ce va face taranul care locuieste la etaj-indiferent ce etaj- , va cara apa dela putul din curte si va cobori la closet tot in curte?

Pe de alta parte dorea ca taranul, care, desi lucra la CAP avea totusi un petec de pamant de 2-300 mp. in jurul casei “gospodaria ajutatoare”sa  nu depaseasca 100 mp.  Se  pare ca cineva din Comitetul Central sau, ma rog, din apropiatii lui cu care discuta, ca intotdeauna era inconjurat de o intreaga liota, cineva deci, a indraznit sa riposteze:  “dar nu e cam putin o suta de metri patrati, tovarasu’ prim?”.  “Cum sa fie, ba, putini, o suta asa si-o suta asa”, aratand cu o mana inainte si cu cealalta, lateral.    Cu ocazia asta iti faci o idée si de cunostiintele tovarasului in materie de geometrie plana de curs primar.

Mergem mai departe.  In 1971 nea’ Nicu a fost in vizita in Corea de Nord si i-a placut mult si s-a mai dus si in Mai 1978.  Se pare ca de acolo s-a inspirat in ce priveste Casa Poporului, ca si  Kim Ir Sen suferea de grandomanie.  Care, in treacat fie spus,  s-a dovedit a fi ereditara.  Venind la Bucuresti cu imagini proaspete in minte si vazand ca inca nu disparusera efectele cutremurului intamplat cu un an in urma, s-a hotarat sa ia masuri radicale: de ce sa mai investim in repararea unor case –si-asa vechi, dinainte de razboi-mult mai bine radem cateva cartiere si trantim un palat maret asa ca in Corea.  Si poate chiar mai mare.

Si-dupa cat se pare- C. P. este a doua mare constructie din lume –dupa Pentagon- executata intr’o singura etapa.  Asa si Louvre este mare, dar s-a lucrat la el dela 1190 vreo 6-7 sute de ani.  A dat deci, porunca si s-a sters de pe harta tot cartierul Uranus cu biserici cu tot, inclusiv Stadionul Republicii –unde mergeam in studentie la campionatele nationale de atletism- inclusiv vila lui tanti Pia, matusa lui Zizi si inca nu s-a terminat ca asta a fost doar inceputul.

Inainte de a colabora la C. P. am lucrat la un proiect pt. o sala de sport polivalenta de 5000 de locuri, la Piata Sudului, in apropiere de Manastirea Vacaresti care a fost si ea demolata. Zizi a fost pe amplasament imediat dupa aceea si spunea ca-ti vine sa plangi cand vezi ce fundatii avea.  Fundatii de caramida de o constructie f. sanatoasa care dovedeau ca si manastirea ar mai fi avut viata in ea.  Pana la urma –din nu stiu ce motiv- s-a renuntat la sala de sport.  Cineva poate spune: “deci, Manastirea Vacaresti a fost demolata degeaba”.  Fals, pt. ca exista o teza marxista  sau leninista – conform careia religia e opium pt. popor, deci,  Ceausescu se simtea indreptatit sa darame biserici.

Sala de sport nu este singura la care si-au schimbat gandul.  Pe Calea Plevnei, nu departe de Dambovita este o constructie monumentala, neterminata, care trebuia sa fie Muzeul National.  Asa a vrut Ceausescu, fara sa precizeze ce fel de muzeu vrea.   Asa ca s-a proiectat o cladire cu spatii mari, cu inaltime de nivel mare in asteptarea programului, pt. ca nu se stia ce program are, de istorie, de arta, sau ce?  Singurul lucru care sa stia era ca trebuia sa aiba doua “cabinete de lucru”, pt. tovarasul si pt. tovarasa.  Arhitectii erau in incurcatura, nu stiau cum sa le treaca in planuri: Cabinetul 1 si Cabinetul 2 ?  Daca tovarasa se va jigni cu pozitia 2?  Noroc ca cuiva i-a venit idea salvatoare: Cabinetul 1 si Cabinetul A.

Sa vorbim de Casa Poporului. Si asta inca o ineptie facuta in numele lui, (al poporului), precum multe altele, revolutii, reforme, perioade de austeritate si cate si mai cate in numele lui sau al viitorului lui.  In anii ’80 se faceau sacrificii in numele “generatiilor viitoare”, ca si cum cei in viata in perioada  respective nu aveau si ei aceleasi drepturi fiind si ei tot “generatie”….

La Casa Poporului, Zizi a avut de facut un corp tehnic care era inima intregului complex: acolo erau centralele de instalatii, apa, incalzire, ventilatie, aer conditionat si tot felul de echipamente necesare functionarii acestei constructii-monstru.  Corpul era subteran sub o curte interioara si era fundat pe adapostul antiatomic, dar asta nu pot s-o spun ca e secret.

In ceea ce ma priveste, eu am proiectat structura marii sali de receptii situata in axul principal, in spate, cu iesire catre parc.  Era o deschidere centrala de 30 m. cu doua laterale de sase m.  In planseul acoperis era un luminator incojurat de o gradina unde avea acces familia Ceausescu care ar fi trebuit sa locuiasca in corpul alaturat din dreapta.  Gradina insemna pamant in grosime de 1,50 m., ca voiau copaci nu pur si simplu floricele.   Corpul simetric din stanga era destinat gazduirii sefilor de stat aflati in vizita in Romania.

Din punct de vedere profesional era o experienta interesanta: toata structura era din beton armat cu profile rigide.  Dupa cate stiu in Romania mai fusesera executate pana atunci doar Palatul Telefoanelor si Casa Scanteii.  Nici nu existau standarde in tara pt. asemenea structuri.  Ca documentatie am avut niste note ale prof. Cismigiu bazate pe legislatia tehnica japoneza si americana.  Santierul era ceva fabulos.  Nu se compara cu nimic din alte lucrai la care am participat, nici inainte , nici dupa.  Era o experienta si din alte puncte de vedere.  De fiecare data cand mergeam pe santier aflam diverse detalii uneori interesante, alteori picante.

In fiecare Sambata santierul era vizitat de “tovarasu’ prim” care – asta fiind opera vietii lui – se interesa indeaproape de mersul lucrarilor.  De fapt se interesa de tot.  Nu putea citi un plan, un desen, trebuia sa vada o macheta.  Asa bunaoara, ca sa priceapa cum va arata fatada a cerut sa vada un capitel de coloana.   S-a creat in mod special un atelier de capiteluri unde sculptori si arhitecti au realizat – la scara 1:1 –  mai multe modele.

Nici vorba sa accepte un tip clasic, ionic, doric – care sunt foarte simple si clare – nici macar corintic, el voia intotdeauna ceva incarcat, stufos si ce a ales se vede in fatada.  De multe ori venea si ea , avea si ea pareri.  La sala de receptii in desciderile laterale de 6m. pe o trama de 6×6, la cota + 15,00 se nastea o intersectie de bolti cilindrice.

Scheletul metalic era terminat si la un moment dat in vederea unei vizite s-a cerut sa se vada “cum e aia”, si atunci s-a facut din ipsos la cota din proiect o intersectie de cilindri.  Saptamana ce a urmat mi s-a cerut sa mut cilindrii cu 1,5 m. mai sus pt. ca “tovarasa a zis ca e prea jos”.  Ce sa comentezi?

Altadata, tot dansa, a vrut sa vada un lampadar.  Aici nu merge cu machete, s-a facut unul din  cristal, ceva f. baroc, cu instalatie electrica cu tot, sa-l vada in functie, si a fost montat in sala respective pe un stativ,  la nivelul pardoselii.  Nu i-a placut, a zis ca e prea mare.  Ca erau si f. pretentiosi si aveau pareri in toate.  Noroc ca arhitectul de la atelierul de lampi nu s-a emotionat, n-a zis nimic, si dupa ce au plecat, a luat lampadarul asa cum era si l-a urcat in tavan.  Nu mai stiu, undeva la 12, la 1 metri inaltime, ca totul e la dimensiuni faraonice.  Sambata urmatoare cand a venit, i s-a luminat fata: “ asa da, nu v-am zis eu ca era prea mare?”.

Casa Poporului nu e o constructie izolata.  La ea se ajunge pe o artera de dimensii similare, pt.. care  s-au facut alte demolari.  La o alta vizita, mergand spre santier, Ceausescu se intereseaza de pomii ce se vor planta de-a lungul acestui bulevard.  I se spune ce si cum si el conclude: “deci, pe mana stanga veti planta meri si pe dreapta peri.  Ati notat, ba?”.   Nu stiu ce esente erau in realitate, am zis meri si peri ca nu esentele conteaza.  Intorcandu-se dupa vizita, cu suita dupa el si  aratandu-le iarasi cu mana, reia tema: “deci am zis pe stanga meri si pe dreapta peri”.  Doar ca acum se’ntorceau.  Sa fii in gratiile “to’arasului prim” nu era intotdeauna simplu.

NU numai ca era totalmente incult, dar din nefericire era si complet lipsit de cel mai elementar bun simt.  Este imposibil de apreciat ce prejudicii, enorme, a adus tarii acest personaj malefic cu numele Ceausescu.

Unul din exemple este podul nou peste bratul Borcea.  Odata cu canalul Dunare-Marea  Neagra s-a dorit si o autostrada Buc.- Constanta.  Cu ocazia asta s-a hotarat ca trebuie facut un pod mixt, rutier si cale ferata.  Specialistii au proiectat un pod cu caile suprapuse, singura solutie economica si logica din punct de vedere structural.   Cineva de la partid a spus ca tovarasul vrea intotdeauna mai multe variante, ca sa aiba de unde alege!!!   Si atunci, de voie, de nevoie s-a facut si o solutie cu ambele cai la nivel.  Machete, etc.   Acum vede toata lumea cand merge la Constanta ce solutie a adoptat tovarasul: pe cea mai scumpa si ilogica  d.p.d.v.  ingineresc.

Cata vreme s-a lucrat la structura am mers pe santier intotdeauna cand a fost necesar.  Din momentul cand au inceput finisajele colaborarea –cum e si firesc- a incetat.  Mi-am vazut sala la televizor cu prilejul intrarii Romaniei in NATO cand acolo se desfasura nu stiu ce ceremonie.

Acum, Casa Poporului a devenit obiectiv turistic si e admirata.  Multa lume confunda marele cu frumosul.