Mistiria pragmata-1

Era intr’o toamna, la inceputul anilor ’80 –n’are importanta – cind Nicu E. a trecut din nou prin Buc. venind din Polonia.  Nicu era var cu soacra mea nascut in Constanta si el, doar ca, precum si alti greci din Romania, vazand ce intorsatura iau lucrurile, in anii ’49-’50 s-a intors in Grecia.  Dupa practic 10 ani de razboi  (tine cont si de razboiul civil) Grecia avea sa se puna pe picioare, dupa cum s-a vazut ulterior.

Nicu avea o agentie navala la Pireu si prin natura lucrurilor avea relatii si colaborari cu alte agentii si armatori din, practic, toata lumea.  Calatorea mult si cateodata era insotit de cate un prieten sau partener de afaceri.  Era un om foarte sociabil, prietenos, bon viveur si in aceasta din urma calitate, se’ntelege, ai nevoie de companie.  De multe ori acoperea el toate cheltuielila, daca companionul nu avea aceeasi suprafata economica.

De data aceea, insotitorul era un oarecare Panaioti, cu care fusese coleg la scoala primara din Constanta in urma cu vreo saizeci de ani.

Ne-a dat telefon ca se afla in Buc. si ne-a invitat seara la masa la Cina –care pe vremea aceea era un restaurant destul de scrobit-.  Intotdeauna tragea la hoteluri scumpe, nu facea nicio economie si intotdeauna profita de ocazie sa-si invite rudele si prietenii care ramasesera in tara.

In seara aceea eram poftiti doar noi doi, Zizi si cu mine.  Cind am ajuns la Cina i-am gasit deja asezati la o masa.  Erau amindoi cam de aceeasi statura, mijlocie, Panaioti o idée mai scund si sensibil mai gras,  cu maini scurte si palmele groase cu o fata anonima si o privire nu prea expresiva, oarecum indiferenta.  Nu facea nici o impresie.  Tocmai ma intrebam de unde l-o fi pescuit Nicu si pe-asta.

Incet-incet s-a dezmortit atmosfera, despre partea lor, ca noi nu se putea sa fim totalmente degajati, stiind ca chelnerul erau multe sanse sa fie securist, ca sub masa se putea gasi un microfon, ca de undeva dela vreo fereastra a Bibliotecii Universitare fusesem deja fotografiati, si cate altele.  In dimineata urmatoare Zizi trebuia sa se duca la securistul institutului  cu o nota informativa, ca “a fost invitata impreuna cu sotul in seara precedenta la restaurantul Cina de catre unchiul ei din partea mamei si ca s-au discutat  generalitati si probleme de familie”.

Sa revenim la masa noastra.  “Baietii” veneau din Polonia unde s-au simtit f. bine, au stat la nu stiu ce hotel de mana’ntii, au mancat bine, au baut niste vinuri excelente si polonezele sunt frumoase si fete bune.  Panaioti a cunoscut o studenta nostima cu un corp superb si foarte indatoritoare.  E drept ca si el i-a dat sa-si cumpere o rochie ca lumea ca aia de pe ea era cam ponosita- se vedea ca viata nu era prea usoara in Polonia- .  Si s-au inteles foarte bine ei doi, si ea a urcat la el in camera si totul a fost minunat.  Numai ca a doua zi, Panaioti s-a trezit singur, studenta frumoasa disparuse si odata cu ea si Rollex-ul si cele cateva sute de dolari din porte-feuille si- mai rau-, si toate cartile de credit. Toate!   Panaioti, cind s-a dezmeticit bine,si-a luat la telefon baietii-avea doi- la Los-Angeles si i-a pus sa anuleze cartile, s.a.m.d., dar cu diferenta de fus orar….  In sfarsit, noi sa fim sanatosi ca bani se mai fac.  Dar poloneza era o fata….

La Bucuresti nu era nici o problema cu banii, doar era impreuna cu Nicu, si oricum in curind urma sa se aranjeze si povestea cu cartile de crerdit.

Lui Panaioti nu prea i-a placut scoala, asa ca nu mult dupa scoala primara a parasit-o.  Lucrul se vedea si dupa limbaj, cam limitat.  Probabil ca a fost ucenic sau baiat de pravalie pana prin ‘949-’50, cand familia lui  si-au luat cele 70 kg. la care aveau fiecare  dreptul si-au emigrat inapoi in Grecia.  Doar ca ai lui au avut o vedere mai globala-sa zicem- asupra situatiei economice si politice din Ellada si au preferat sa mearga mai departe, si-asa a ajuns Panaioti la Los Angeles.  Ce a realizat acolo, nu stiu.  Tot ce stiu este ca avea o afacere –ce fel, iar nu stiu- ca are doi baieti de care era foarte multumit si ca, in general, era un tip reusit in viata.

Chiar daca se considera reusit si era multumit de el insusi, nu o arata. Spre deosebire de majoritatea grecilor care vor sa lase sa se creada ca sunt mult mai mult decit sunt in realitate si fac asta cu mult consum de energie vocala, Panaioti era un tip tacut nu vorbea mult, si cu atit mai putin despre el insusi si se rezuma sa raspunda monosilabic sau cu o simpla gestica la propozitiile lui Nicu.

Seara a fost agreabila, Nicu avea o memorie fenomenala, era un bun povestitor, si nu se multumea sa se auda doar pe el insusi ci provoca si invita si pe ceilalti la discutie.  Era Intr’adevar un Domn.  Ce il lega oare de Panaioti?  In afara de amintirile commune din clasele primare nu aveau multe in comun

Altadata, intrigat de aceasta tovarasie nepotrivita, l-am intrbat pe Nicu “ce mai face Panaioti, cum ii merg afacerile”, in speranta sa-mi satisfac curiozitatea.  Multe n-am aflat, “bine face, s-a cam oboist si vrea sa se retraga, sa lase baietii sa se descurce singuri” dar la ce sa se descurce singuri, n-am aflat.  Probabil ceva negot, ce altceva putea fi, ca doar nu era sa le lase vreo catedra universitara.  “Ati pastrat relatiile tot timpul asta de cand au plecat ei in America?”  “ Nu, da de unde, ne-am intilnit cu totul intimplator,cu cativa ani in urma, la Seul.”  “In Korea de Sud ?”.  “Da si de bucurie am tras un chef de pomina.  Am petrecut de minune, ca era si sa intirziem la aeroport.  In Korea oamenii respecta legea, ai putea zice, cu devotiune.  I-am dat insa un bacsis gras taxigiului sa nu se uite la viteza, dar lui tot ii era frica de politie.  Si ca un facut, pe drum l-au oprit si-a inceput acolo o intreaga tevatura: ca sa scrie proces verbal de contraventie, sa plateasca amenda, etc.  Taxigiul incerca sa se tirguiasca, deh, omul nu vroia sa-si vada bacsisul pierdut pe amenda, normal, nu?.  Eu si vedeam avionul decoland fara noi, cand il vad pe Panaioti ca se ridica, se duce la politisti si intr’un minut s-a rezolvat problema si-am ajuns cu bine la aeroport”.  “Presupun ca i-a uns si pe politisti!”.  “Nu, le-a aratat simplu ceva ca o legitimatie”.

Ce poti spune, decat:   “necunoscute sunt caile tale Doamne”.