O ANIVERSARE – 22 Septembrie 2017

Doamna Vernescu implineste 90 de ani si este sarbatorita la restaurantul Zexe de langa Institutul Parhon.  D-na Vernescu este de mai multi ani vaduva  si traieste alaturi de fiul ei  Bogdan, matematician ce profeseaza in Statele Unite.  Bogdan a aflat dela Rodica Tanasoca  ca ne aflam si noi in Bucuresti si ne-a invitat Vineri 22 Sept. la ora 17 la masa, la rest. Zexe.

In 1966, la terminarea Facultatii de Constructii Civile si Industriale la sfatul Sandei Hangan am optat pt.  Institutul de Proiectari pt. Gospodarie Comunala, proaspat infiintat, care avea viitor-zicea ea-, avea nevoie de ingineri si promitea si constructii interesante…..

Am luat deci repartitia pt. IPGC si m-am prezentat la Serviciul Cadre, sef tov. Ciubotaru, am completat autobiografia de rigoare, fara de care nici nu se discuta si “mergi mata la etaju’unu’ la tovarasu’ director tehnic Vernescu”.

Tovarasul Vernescu era, de fapt, un domn.  Cu o infatisare placuta, o privire deschisa si o strangere de mana ce dovedea-am zis eu- sinceritate si caldura.  Vorbea usor graseiat, mi-a prezentat pe scurt obiectul Institutului si m-a intrebat ce as dori eu sa lucrez.  Aici aveam raspunsul pregatit: “transport in comun”.  Asta, pt. ca ma montase Mircea Bucur, unchiul lui Catalin Goga care lucra déjà acolo si imi promisese cate’n luna si’n stele.

Domnul Vernescu usor surprins, a inceput sa-mi vorbeasca parinteste:  “daca ai facut o facultate in care te-ai pregatit sa faci inginerie, si aici ai ocazia  sa intalnesti tot felul de structuri, n-ar fi mai bine sa incepi sa lucrezi la un atelier de rezistenta si dupa o perioada de un an-doi, daca vezi ca nu-ti place, mai vorbim.  Treaba pe care ai face-o acum la atelerul de transport in comun e mai degraba la nivel de tehnician”.  Atunci am inteles eu ca, de fapt, Mircea B. avea nevoie de un baiat de alergatura.

Domnul Vernescu  este unul din cei care m-au calauzit la inceput de cariera. Si pentru care, ii sunt recunoscator.  Si nu-l voi uita.

Si ii mai sunt recunoscator si pt. altceva.  In acea zi, la primul nostru contact, unul din primele lucruri pe care I le-am spus, a fost:  “ sa stiti ca eu am fost exmatriculat din facultate pe considerente politice”.  La care dansul, imperturbabil mi-a raspuns: “pe noi asta nu ne priveste, dumneata ai venit aici sa-ti exerciti meseria”.  Atunci mi-am dat seama ca fusesem deplasat cu complexul meu de culpabilitate, ca aveam creerul spalat de o propaganda stupida si ca e cazul sa ma debarasez de vina aceea artificiala.

Dupa exmatriculare muncisem doi ani pe santier, intai ca salahor si mai apoi ca ajutor electrician, fusesem reprimit mai  intai in UTM si mai apoi in facultate, mai trecusera inca trei ani de studii si eu inca ma simteam stigmatizat si vinovat. Atunci am realizat cat de pervers era sistemul, cum reusisera sa ne inculce acel sentiment de culpabilitate.  Infiorator! Dar gratie Domnului Vernescu mi-am revenit.

M-am mai folosit odata de gogorita cu exmatricularea niste ani mai tarziu cand tovarasul Jianu, secretarul de partid  mi-a propus sa fac cerere de admitere ca sunt “baiat bun”. Ca sa scap i-am spus ca am dosar prost, lasa ca intre timp m-am insurat si nevasta are rude in strainatate.

Mi-a parut rau pentre el ca l-am refuzat.  Omul ma simpatiza si vrusese sa-mi faca un serviciu, doar ca ideile noastre erau diferite.  I se ceruse dela “Sector” mai curand I se permisese un loc de intelectual.  Partidul avea o contabilitate stricta in ce priveste provenienta membrilor sai: atatea procente muncitori, atatea tarani, atatea intelectuali.

Si cum Sectorul 1 in care se gasea institutul nostru nu avea nici fabrici nici ogoare, a considerat ca i se facuse un hatir, iar eu, nerecunoscator,  l-am refuzat. Nu avea sectorul 1 fabrici, dar cate un muncitor se mai gasea, pe ici pe colo, in speta la noi la subsol la atelierul de tamplarie unde Statescu, un oltean repezit, se ocupa de intretinerea mobilierului.  Si iata o ocazie pentru domnu’ Jianu (intre noi era domn, tovaras era  doar la sedinte) sa contribuie la echilibrarea procentelor.

Statescu vrea sa intre in partid si Jianu se duce la Sector cu propunerea si ii avertizeaza pe tovarasi:  stiti tov. Statescu e de-ai nostri, dar nu-l intrebati la sedinta de confirmare din Documentele de Partid ca el n-are timp sa citeasca, munceste din greu, intrebati-l ceva usor. Asa ca la sedinta de confirmare  -cadru festiv, Statescu camasa alba, Jianu prezent si el- un tovaras din prezidiu il intreaba:

-ia , zi-ne si noua tovarase Statescu, dece vrei dumneata sa intri in partidul asta al nostru?

-pai daca altu’ nu-i! raspunde candid Statescu.

N-as fi vrut sa fiu in pielea lui Jianu in clipa aceea.

Cum-necum, partidul, s-a aflat dupa ’89, numara circa trei milioane de membri.  Adica, unul din sapte romani era comunist. Un fel de a zice.  Am convingerea ca sincer comunisti, convinsi de doctrina marxist-leninista, era un numar infim, unul dintre ei fiind tovarasu’ Iliescu.  O mare parte erau arivistii, care vedeau in partid o trambulina de lansare, putand astfel sa promoveze pe scara sociala ocupand posturi de conducere, sa lucreze in comertul exterior samd.  Iar majoritatea cred ca o constituiau cei ca Statescu,  care au intrat ca sa se afle in treaba.  Romanii n-au avut si nu au nici acum, se vede clar, constiinta civica.  E vorba de educatie, sau mai précis de lipsa ei.  Ce sa mai vorbim de constiinta politica…

Dar mai era un numar, tot infim, de oameni care au facut-o dintr’un simt al datoriei, ca sa poata ajunge in niste pozitii de unde sa poata fi utili tarii.  Unul din ei era Misu Vernescu care a condus cu competenta si raspundere un institut, langa care s-au format niste generatii de ingineri.  Si poate, si mai important, a stiut sa impuna un serios nivel profesional.

Era, in special in anii “80, din ce in ce mai greu de tinut acel nivel profesional, cu “directivele de partid” care impuneau uneori niste lucruri absurde. Unul din ele era obligatia de a realiza la fiecare proiect o economie de 15% de ciment si otel beton fata de proiecte similar anterioare.  Nu e nevoie sa fii de specialitate ca sa-ti dai seama ca asta frizeaza bunul simt.

Imi amintesc de o discutie la el in cabinet, in care eu, excedat, ma intrebam “cum e posibil sa se schimbe ceva cand sistemul e perfect etans, nimic nu intra, nici iese, de opozitie nici nu poate fi vorba samd.”  La care d. Vernescu mi-a raspuns simplu: “din interior”, si mi-a vorbit de namolurile din statiile de epurare unde se dezvolta o anumita bacterie-mi-a dat si numele latinesc- pt. care mediul e f. propice.  Doar ca,  la un moment dat atingand un anumit numar, o masa critica, dezvoltarea inceteaza si incep sa se distruga reciproc.   “Se pare ca noi n-am atins inca acea masa critica”.

Doamna Vernescu, sotia dumnealui, specialist in hidrotehnica, foarte buna profesional, era o femee inalta si apriga care isi sustinea intotdeauna cu tenacitate punctual de vedere.  Acum, sarbatorita, in capul mesei, micsorata si adusa de spate, zambea la toti cei ce veneau sa-si prezinte urarile si raspundea monosilabic.  Nu sunt convins ca ne-a recunoscut, o facea, simplu, dintr’o politete inascuta.

Pentru noi a fost insa un prilej de a ne aminti de acel om minunat care a fost sotul dumneaei.

2 thoughts on “O ANIVERSARE – 22 Septembrie 2017

  1. Buna ziua. Am descoperit blogul dvs. în urma întâlnirii de ieri. M-a emoționat foarte tare și sper sa mai scrieți în continuare! Sunt fiica lui Bebe.

    1. Va multumesc pentru apreciere. Cer scuze pt. intarziere, dar am avut probleme cu calculatorul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *