In toamna lui 1948, intorcandu-ma de la scoala, intalnesc pe scara doi barbati cam colturosi si cu cautatura rea. Ajuns sus, o gasesc pe mama cu o privire neobisnuita, speriata. Am priceput ca cei doi, intalniti pe scara, erau vinovatii. Ma ia in brate si imi spune ca au venit de la “Spatiul Locativ” – asta era o institutie nou creata – si ca trebuie sa cedam camera de serviciu.

A doua zi s-a infatisat un tanar cu o valiza de lemn, ne-a spus ca a fost repartizat de Spatiul Locativ sa locuiasca aici. Il chema Costica Ganescu si era cizmar.
S-a dovedit a fi destul de discret, dar, oricum era o prezenta straina. Nu dupa multa vreme, in primavara lui ’49, a aparut intr’o buna zi insotit de o tanara pe care ne-a prezentat-o ca fiind Sabina, logodnica lui si ca vor locui impreuna.

Ma rog, asta este situatia, nu exista alternativa, trebuie sa te adaptezi. Norocul nostru, ca nu erau zurbagii.
Au mai trecut cateva luni si Costica a trebuit sa plece militar. Aici, nimic de zis, patria te cere la datorie, te supui. Sabina insa a ramas, pleca dimineata, venea seara, ce facea, ce slujba avea, nu s-a stiut niciodata.

In toamna lui ’49, eu am intrat in clasa a IV-a si a inceput si Sabina o scoala de alfabetizare, ca asta era politica partidului, sa ridice nivelul cultural al poporului si sa creeze noi elite in locul acelor ce le trimitea in fiecare noapte la Jilava, la Aiud sau la canal… Iar eu, fiind baiat gentil, – de mic am fost – o mai ajutam cateodata sa-si faca temele.

Asa se face ca, intr’o zi, o ajutam la aritmetica, – ajunsesem la adunarea numerelor cu trei cifre – in cazul in speta , 909+99. Deci, daaa, noua sute noua si cu noua zeci si noua, pai, facee, sa ne gandim aaa… noua sute noua, care – va-sa – zicaaa …cand, deodata, in mod inopinat, se deschide usa si isi face aparitia Costica, aflat in permisie pt. cateva zile. Costica, baiat discret, dupa ce o imbratiseaza si da si cu mine mana, se trage intr’un colt si ne lasa sa continuam lectia.

Prolema nu era dintre cele mai simple: noua sute noua …. Si cu noua zeci si noua…. aaa…. Este ca cum ai zice nouazeci si noua si cu noua sute noua. Nu? In ce ma priveste, voi fi fost eu gentil, dar ca dascal imi luam treaba in serios. Nici nu-mi puneam problema sa-i suflu. Asa ca Sabina s-a uitat in ochii mei a intalnit o privire rezoluta si a continuat de una singura . Adicaaa, zici noo sute noo… paii… Moment in care, in Costica se trezeste barbatul, cavalerul, dornic de a zbura in apararea fiintei iubite, preluand asupra-si dificultatile ei si intervine: “auzi, fa, trage-mi tu cizmele, ca ma gandesc eu!” La care, Sabina bucuroasa ca a scapat de o corvoada, se scoala repede de la masa si da fuga si incaleca piciorul gata intins. Pentru mine a fost o experienta, era prima data cand vedeam care este procedeul de “tras” cizmele. Iar Costica preia problema spre rezolvare: “Paiii…noo sute noo s icu noojnoo face, eee, o mie si ceva!”

Noi, in 12 Aug. ’52 am fost obligati in 24 de ore sa parasim locuinta. Fara vreo hotarare judecatoreasca, fara vreun alt act justificativ, simplu, a venit un militian la usa, a spus ca in 24 de ore trebue eliberata locuinta iar a doua zi sa ne prezentam la Militie. De atunci nu am mai avut vesti despre cuplul Costica-Sabina. Presupun ca au avut o evolutie ascendenta si – probabil – urmasii lor se gasesc astazi in Parlamentul tarii.