Niciodata nu mi-au fost dragi aniversarile mele, las pe al’data psihanaliza  (de ce sa ma felicite, cine sunt eu, nu merit…etc., etc.) altceva am in gand acum.  Am vaga impresie – de fapt nu este chiar atat de vaga, este mai curand o convingere – ca sunt victima unei farse suprarealiste.  Sa ma explic.

In timp ce eu sunt acelasi ca la saptesprezece ani, neclintit in inocenta mea adolescenta, nici mai destept nici mai intelept, trairile si simtirile mele sunt aceleasi, sunt nevoit sa declar cand sunt intrebat- la politie sau la doctor -: saptezecisisapte !!!  Totalmente absurd si incomprehensibil.   Unde ne aflam noi, in lumea lui Alfred Jarry si-a lui Ionesco (cu”o” nu cu “u”) ?

Pe de alta parte, daca parasim lumea absurdului si reintram in lumea reala, in care – cel putin aici, in Balcani, dar nu numai – guverneaza o lege (ce zic eu lege, nu lege, ci axioma) ca intotdeauna e altcineva de vina, ma bate gandul ca  as fi victima unei conspiratii.

A medicilor  si farmacistilor care ma folosesc pe mine ca sa-si mentina in viata afacerile.  Ba vorbim de hipertensiune, ba phosphataza alcalina e prea mare ca sa nu mai vorbim de g.g.t.  si nici de acidul uric, pe urma te cauta in glande si-ti dau afara tiroida si te determina sa  maninci 12-15 hapuri in fiecare zi.

Si cum sa nu te gandesti la conspiratie cand ii spun oftalmoloagei (ce urat se aude, dar, ma rog, asta este dativul  feminin in limba romana) mele – de atfel o femeie cumsecade  – :  “doamna draga, in vara lui 1964 cand i-am fost prezentat viitoarei mele soacre, dansa i-a spus dupa aceea, viitoarei mele neveste “ ce ochi frumosi are baiatul acesta”, iar dumneata, desi esti de specialitate, ba mai mult: si sefa de sectie la spital si ne vedem regulat la 4-5 saptamani, nu mi-ai spus niciodata ceva asemanator ci imi vorbesti doar de cataracte si degenererscente maculare”.  Si care crezi ca a fost raspunsul?  N-a fost niciun raspuns, doar a ras amuzata.   Si sa nu te gandesti ca am dreptate?

Dupa ce ca in fiecare dimineata sunt obligat sa barbieresc un tip pe care nu-l cunosc  trebuie – dupa aceea – sa-mi bag in urechi niste aparate auditive care ma gadila si ma enerveaza, ca sa aud, ce?….In afara, natural, de glasul fermecator, cristalin si suav…(poate fi simultan si cristalin si suav?, ma rog nu asta importa) al sotiei?  Ce sa aud?  Balivernele lui Tsipra sau ispravile lui Trump ,  ca sa nu mai vorbim si de to’arasu’ Dragnea (pardon!: Domnu’, to’aras era numai tat’su) … Si atunci?  Zici ca n-am dreptate cand spun ca traim o farsa suprarealista?