Eugen a fost unul dintre cei mai buni prieteni ai mei.
L-am cunoscut in anii ’70- ’71 ca fiind al doilea barbat al Lizicai. Amandoi cu studii de pictura se potriveau si la caracter: modesti, masurati si iubitori de natura si frumos.
Eugen avusese ca profesori pe Darascu si pe Eustatiu Stoenescu pentru care avea mult respect si de la care a dobandit si priceperea in portretistica.
Inca din anii ’50 a participat la diverse expozitii. Din pacate perioada comunista nu era deloc propice dezvoltarii artelor, cu principiul dominant al Realismului Socialist.

Pe de alta parte, dat fiind standardul economic foarte modest al oamenilor-abstractie facand nomenclatura-, cand principala grija era asigurarea necesitatilor zilnice, foarte-foarte putini erau cei ce-si puteau permite sa cumpere tablouri. Iubitorii de arta se multumeau sa mearga la muzee si expozitii sau la Fondul Plastic, unde erau expuse tablouri ale pictorilor in viata.

Aceasta fiind situatia, Eugen, care era si un bun grafician, ani de zile si-a asigurat traiul facand serii de marci postale. A facut peste 200 de timbre in 45 de emisiuni. Unele dintre ele fiind premiate cu diverse ocazii. La un moment dat i s-a comandat portretul lui Ceausescu, tablou pe care Garda lui vroia sa i-l ofere cadou. Eugen a acceptat dar a intrebat cand si unde ii va poza Nea Nicu. Aici treaba s-a incurcat, ca tovarasul era prea ocupat si n-avea timp sa stea sa pozeze, si i s-a oferit posibilitatea sa-l vada pe N.N. si sa faca schite, la un congres sau miting sau ceva de genul asta. Asa ca in ziua respectiva a fost dus si pitit sub niste gradene de unde putea sa-l vada. Eugen n-a zis nimic, nici nu putea sa zica, a stat tupilat acolo, a facut ceva schite si cand a putut iesi, a plecat acasa si i-a facut portretul. Cand l-a vazut, comandantul garzii s-a repezit la tablou sa-l mangaie. Eugen facuse un om cumsecade, un tip uman, totalmente diferit de toate celelalte portrete ale lui. Si probabil ca asa il si vedea colonelul acela, care, pesemne, il si iubea pe Marele Conducator. Portretul acela a atras dupa sine o alta comanda: un tablou al “savantei de renume mondial”. Eugen, avand deja experienta, n-a mai pus problema pozarii. A pictat-o pe Leana in picioare, intr’o rochie lunga, dar a facut-o cu vreo cincisprezece centimetri mai inalta deecat o facuse mama ei. I-a dat preastanta si maretie, ceva ce ea n-a avut niciodata. Tablourile astea doua au facut “bam”. Imediat confratii i-au pus etichera de pupincurist (scuze). Total pe nedrept. L-am cunoscut bine si stiu ca era un om cinstit si sincer. Realitatea este ca el era un meserias caruia ii placea ce face. In plus, in sinea lui, el se considera portretist – in primul rand – inainte de a fi grafician sau peisagist. Intr’o perioada in care nimeni, nicio persoana particulara nici nu se putea gandi sa-si comande portretul, i s-a oferit aceasta ocazie.

A facut abstractie de identitatea persoanelor, s-a bucurat – doar – sa faca doua portrete. Atat!

Se pare ca in breasla asta invidia e mai mare decat in alte meserii, probabil din cauza contactului cu publicul. Eugen Palade a fost marginalizat.

Pe nedrept si nu-si ocupa pozitia care i se cuvine – dat fiind talentul sau – in spatiul picturii romanesti.

P.S. Nepotul Robert- Gabriel, care ma ajuta cu abilitatea lui in domeniu, a adaugat textului de mai sus patru imagini din creatia lui Eugen. Pe langa cele doua autoportrete, apar “Tache, Ianke si Cadir” care-mi sunt foarte simpatici, schita pe care Eugen o considera o gluma. Al patrulea -si de departe cel mai important, este un tablou in ulei, de mari dimensiuni, care il reprezinta pe David Ohanezian interpretand rolul lui Oedip din opera lui George Enescu. Parerea mea este ca reda foarte bine tragismul personajului… P.P.S. Facand ordine in biblioteca, am dat peste un pliant dela o expozitie a lui E.P. organizata in Franta, la Coudekerque-Branche. In afara catorva reproduceri, in notita biografica ce il prezinta, este citat si un gand al sau: “pictura este un vis si, in acelasi timp, un cosmar, dar este singura ratiune de a fi si de a te putea bucura de viata”.