La terminarea facultatii Cristina a fost repartizata la Constanta si acolon l-a cunoscut pe doctorul Romeo Dumitrescu cu care nu dupa multa vreme s-a si maritat. El doctor internist, ea farmacista, o pereche bine echilibrata… />Dupa vreo doi ani, in 1970, a aparut si primul nostru nepot, Rares- Mihai, iar in 1977 a venit pe lume si Alexandra-Raluca. br />
Copiii erau buni si frumosi, totul era in regula la Constanta. Cristina era bine iar cumnatul Romi avea o constitutie robusta. Doar ceva probleme de hipertensiune il agasau dar le trata indeobste cu coniac. Care este in bun vasodilatator. In 26 Aprilie 1986 s-a intamplat dezastrul dela Cernobil. Timp de opt zile a durat fenomenul si emisia in atmosfera de particule radioactive care s-au imprastiat unde le-a dus vantul. In tara nu s-a spus nimic, data fiind fiolozofia ceausista ca in Romania Socialista totul e bun si frumos. Noi, in weekebnd-ul respectiv am fost la Valea Calugareasca unde aveau Negoiestii o casa si am stat la iarba verde fara nicio grija. Ingerii nostri insa, vegheau si ne-au ferit de rele. Singurul din familie care a fost afectat a fost Romi. Medic fiind, s-au facut tot felul de investigatii dar, nici colegii dela Constanta, nici la Bucuresti nu s-a putut gasi un tratament eficace pentru a fi salvat. Dupa cateva luni de suferinta, in Decembrie a incetat din viata. Dumnezeu sa-l odihneasca… Nu multa vreme dupa acea, la Cristina la farmacie s-a prezentat un comandor de marina care a vrut sa-i vorbeasca: “doamna Dumitrescu, am aflat ca v-ati pierdut sotul si vreau sa stiti ca daca va pot ajuta cu ceva, o voi face cu placere. Numele meu este Stoica Puscasu si sunt fratele dumneavoastra.” Cand s-a uitat la omul care-i vorbise Cristina a ramas socata. Asemanarea cu tatal ei era mai mult decat evidenta. In aceasi zi ne-a dat telefon sa ne spuna vestea iar noi in primul weekend am mers la Constanta sa-l cunoastem. Dela prima vedere nu mai puteai avea nuiciun dubiu. Nu numai ca semana fizic cu socrul meu, dar si la vorba, inceata, usor ezitanta. Felul in caree manuia cutitul si furculita era acelasi, iar main tarziu am constatat ca si la scris semanau. Fapt ce este surprinzator stiind ca n-au trait niciodata in aceeasi casa. Atunci am inteles dece socrul meu, inainre de Sfarsit tot murmura “baiatul meu, baiatul meu, ce-am facut cu baiatul meu”. Noi, stiind ca nu arer decat doua fete, credeam ca aiureaza. El insa, era perfect constient. Constient si nefericit… In prima tinerete probabil ca a avut el mai multe aventuri sentimentale, in satul Pestera, in Dobrogea, unde aveau pamant, dar se pare ca de una din fete era indragostit, asa fel ca atunci cand fata a ramas insarcinata, a vrut s-o ia de nevasta. Din nefericire, familia s-a opus. Si la casatorie, si la recunoasterea copilului. Vezi bine, Steflestii nu puteau accepta o mezalianta. Asadar, Stoica a fost crescut de mama lui si de barbatul cu care ea s-a maritat mai tarziu si care l-a adoptat . A urmat liceul militar si Academia Militara si este specialist in oceanografie si meteorologie. Punand cap la cap diverse date, stiri si informatii am inteles ca socrul meu a trait o tragedie: n-a uitat niciodata copilul abandonat. A pastrat mereu legatura cu mama lui- Stoica, copil fiind avea cunostiinta de surorile lui-. si e de mirare cum tineau legatura, caci din 1949 socrul meu-si familia- au avut D.O, (pt cine e mai tanar = domiciliu obligatoriu), intai la Craiova si apoi la Piatra Neamt, de unde nu se puteau misca. Nu stiu daca Stoica s-a gandit vreodata ce s-ar fi intamplat daca ar fi fost recunoscut ca fiul lui Ovidiu Steflea. El s-a nascut In 1936. In anii ’50, cand ar fi trebuit sa intre in vreo facultate, avand D.O. ca si taica-su nici nu s-ar fi pus problema studiilor superioare. Avem ptieteni de aceasi varsta cu el si cu origini sociale “nesanatoase” care n-au putut intra nicaieri, in nicio facultate, indiferent de specialitate. In autobiografia pe care ar fi trebuit s-o depuna la inscriere, pe langa un tata cu D.O., ar fi trebuit sa mentioneze si un unchi, pe generalul Ilie Steflea care, in timpul razboiului a fost seful Marelui Stat Najor. Inainte de 23 Aug, ’44, adica in timpul razboiului contra URSS-ului, pacat capital. Spre norocul lui, generalul sa sfarsit in 1946, altminteri cine stie ce-ar fi patimit si el. Deci, pentru cumnatul Stoica, tot rau’i spre bine, cum zice filozofia romaneasca. Ce este foarte curios, este nu ca a mostenit multe caracteristici dela tatal sau, dar are niste lucruti comune si cu nevasta tatalui-mama fetelor-. Au in comun o anumita purutate sufleteasca, o gingasie si o candoare pe care le-am depistat de-a lungul anilor. In ce ma priveste, ma bucur ca il cunosc si il iubesc. Este un suflet nobil.