In amintirea lui Billy

  Vineri 28 Sept.am fost la Ateneu si am luat bilete pt. concertul de deschidere a stagiunii (Beethoven, dirijor Christian Zacharias).  La plecare, nevazand ultima treapta,-deslipirea de retina nu fusese inca diagnosticata- am cazut si am facut o entorsa la glezna stanga.   Norocul meu ca am cazut la Ateneu.  Inchipuie-ti sa se fi intamplat acelasi lucru coborand scara de serviciu ducand gunoiul.  Vai, vai, vai,nici nu vreau sa ma gandesc.  Asa, m-am sculat demn si am plecat pe picioarele mele.  Ambele.  Se poate intampla oricui.

Nu e o tragedie, dar e neplacut, mai ales ca, la insistentele nevestei, am ajuns la Spitalul Elias de unde n-am scapat fara o atela ghpsata.  Am ajuns la varsta asta si e prima oara cand trebuie sa convietuiesc  24 ore din 24 si cu altcineva in afara nevestei.

Ne-am suportat reciproc, am fost ingaduitori unul cu altul\ si pot afirma ca nu au existat frecusuri intre noi.  Cat despre nevasta, fara indoiala, a dovedit mult tact la acest concubinaj in trei, care nu a durat –in fapt- decat doua saptamani.

Despartirea a fost o usurare pt. mine, ea insa, si-a pierdut integritatea… Am intrebat-o ce pot face pt. ea, ce i-ar face placer?  Mi-a raspuns, fara ezitare, “o fotografie cu Viorica Dancila”.  A remarcat surprinderea mea si a  adaugat : “am multa simpatie pt. ea, gandim asemanator”.  Dar o poza cu Dragnea?  “Nu, nu, nu! Nu ma compromit!”.

Mai apoi, mi-a pozat gratios pt. o Natura Moarta.  Acum, dupa ce noi am plecat, am lasat-o sa-I tie companie Ancai.  Este reconfortant cand te intorci seara oboist dela lucru, sa nu gasesti casa goala ci sa te intampine Atela Ghipsata.  Nu?