ARTEMIS SORRAS

Primavara 2017

A inceput sa se vorbeasca acum cativa ani, de un ins – aparut nu se stie de unde- care se oferea sa plateasca el datoriile oamenilor catre stat (fisc, apa, electricitate, rate restante la imprumuturi bancare, etc.).

Grecia era in criza, se semnase deja primul memorandum prin care Europa promitea ajutor, dar pretindea ordine in tara, aici incepuse deja o politica de austertate si in tara domnea o stare de iritare, nervozitate, neliniste si nemultumire generala.  Care continua.

Si deodata apare Artemis Sorras.  O mica paranteza filologica pt. cei neavizati: Artemis poate fi nume si masculin si feminin- depinde unde pui accentual-.  S-a auzit ca ar avea 600 de miliarde Euro-prima varianta-..  De unde?  Din niste       vechi actiuni la Banque de l’ Orient.  Orientul dintotdeauna i-a fascinat pe greci.  La vremea respectiva datoria externa a Greciei era de cca. 340 de miliarde…

Daca te uiti in internet afli ca  Banque de L’Orient a fost infiintata la 1904 cu capital grecesc si nemtesc si avea 3 sucursale la Alexandria, Smirni (actualul Izmir) si Salonic.  Nemtii dupa cativa ani s-au retras din afacere, a urmat razboiul si Banca n-a mai rezistat.  A. S. a gasit intr’un cufar- ramas dela bunica-patru actiuni dela acea banca.  Si a vazut ca sunt f. pretioase, fiecare valorand-nici mai mult, nici mai putin-cate 760 miliarde de dolari –varanta a doua-.  Numai una singura putea acoperi de doua ori datoria Greciei .  Omul s-a agitat, a propus, s-a oferit, a starnit multe valuri, dar degeaba.

Intre timp (2012) a infiintat E.N.D. adica End National Debt, in acelasi scop binecuvantat de a salva tara.  Dar nu numai Grecia , ci si Ciprul si Alabama!  Dece Alabama?   Va fi avut el niste ratiuni.  Si iar degeaba.  Dar daca nu tara, macar sa salveze oamenii in nevoie.

Si cum se proceda?  Era f. simplu.  Te duceai la el, omul intre timp se organizase, avea un sediu, -si sucursale in mai multe orase-  functionari, computere, etc., declarai ca esti in restanta cu plata curentului electric si ai de platit-sa zicem- 7000 Euro, si el iti dadea un act prin care isi asuma el datoria ta.  Hartie in regula, tiparita, semnata, parafata si cu care tu te duceai la D.E.I.,- asta fiind intrprinderea de electricitate- si te descarcai de datorie.  Nu aveai de facut nimic altceva decat sa platesti contravaloarea actului respectiv, 20-40 Euro, o nimica toata in comparatie cu datoria de care ai scapat.

Foarte multi au apelat la marinimia lui, se pare niste multe  mii.  Era charismatic.  L-am vazut la TV, o figura deschisa, era scund si indesat, cu o privire clara, directa.  Intotdeauna proaspat ras, bine imbracat, corect, camasa alba, cravata, inchis la toti nasturii, o prezenta impecabila.

Omul a ajuns o -ceeace se cheama- persoana publica.  Anumite ziare ii publicau interviurile, aparea la diverse posturi de televiziune.   Din pacate am aflat destul de tarziu si nu m-am putut bucura de prezenta lui, acele ziare si canale T.V. fiind in afara preocuparilor noastre.

A infiintat “Adunarea Grecilor” , a doua organizatie non guvernamentala ( dupa E.N.D.) cu scopul de a apara si mentine valorile morale si spirituale ale antichitatii.  Membrii depuneau si un juramant in sensul acesta.  Se pare ca isi aduna suporterii/adeptii intr-un crang la marginea orasului in cadrul unor ceremonii/ritualuri ce reaminteau antichitatea.  In Grecia  sunt destui cei ce doresc reinvierea religiei antice si care sunt activi in anumite momente ale anului prin diverse ceremonii in aer liber si cu costumatia de rigoare.  Si aici, A. S. a gasit un mediu si teren propice.

Ar mai fi ceva.  Dl. Manolis Lambrakis, directorul END-uluia a dezvaluit la un moment dat ca A. S. ar fi vandut americanilor contra 3000 de milarde $-varianta a treia- niste tehnologii foarte avansate din Grecia antica – de pe vremea lui Apollo-.  Si in felul asta au reusit americanii sa trimita in spatiu o racheta care zbura, déjà, de 17 luni fara combustibil.

Din pacate, statul grec nu a recunoscut certificatele emise de A.S.  Ba mai mult acum vreo doua luni a pornit si o actiune de cercetare juridica…Desi Sorras  facuse de mult cadou cele patru actiuni, atat de valoroase, orasului Patra, de unde se tragea, statul nu a profitat de ocazie ca sa scape de datorii.  Ma gandesc ca cu banii astia , ar fi putut –cel putin- sa ne mareasca macar pensile…   Atata lipsa de bunavointa, atata rea credinta… Bietul om a fost nevoit sa dispara, spre disperarea fanilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *