Domnule, daca stau sa ma gandesc bine, n-as putea zice ca n-am avut o viata buna.  Nu in sensul ca am trait bine. Nu!  Asta nu conteaza.  Ca am trait si bine si mai putin bine si chiar si mai putin bine, ca sa nu zic rau, asta nu e esential.  Esential e ca am avut parinti buni si iubitori, si prieteni la fel si nevasta tot asa.  Esential este ca am invatat si practicat o meserie care mi-a placut si pe care am cautat s-o exercit cat mai bine.  Si, iar esential, e ca in general, am cautat sa fac mai mult bine decat rau.

Chiar si anii traiti in perioada comunista, nu-i regret, au fost plini de experiente, e adevarat poate nenecesare, dar interesante.  Iar din punct de vedere profesional au fost rodnici.  E adevarat ca programul acerb, barbar de industrializare nu era necesar tarii  – cel putin nu in forma aceea – dar noua ne-a oferit o experienta profesionala pe care in alte tari n-am fi avut-o.  Asta am verificat-o in Grecia.

Constat ca am folosit verbele doar la timpul trecut.  Nu e bine!  Trebuie sa privim in viitor, fructificand pe cat posibil, experienta dobandita.  E adevarat ca Izy avea dreptate cand spunea ca “greselile nu se repeta, mereu faci altele noi”, lucru pe care, din pacate, l-am verificat, si nu numai o data.  Si totusi…

Daca e sa vorbim de viitor ei bine, trebuie sa incepem cu inceputul.  Un lucru e clar: vreau aceeasi parinti, imi convin, au fost oameni de bine.  In materie de ereditate, insa, imi doresc o inversiune de gene, sau de cromozoni, nu stiu, nu ma pricep, ideea insa este sa mostenesc auzul de la mama si vazul de la tata.  Asa fel ca sa evit, in acea viata viitoare, si surzenia si degenerescenta maculara.

Nici locul nasterii nu l-as schimba.  Nu neaparat Bucurestiul, parca as prefera mai curand Bucovina sau Maramuresul, oricum Romania, ca e tara latina si oamenii sunt buni si deschisi, au spirit, au humor.  Educatie n-au, dar spiritul nu le lipseste.

In privinta studiilor, am sa optez pt. antropologie, mi se pare   absolut necesara ca sa inteleg mai bine comportamemtul celor din jur.  E o stiinta vasta, nu anatomia ma intereseaza, nici morfologia, ci psihologia.  Da!, cu specializare in psihologie.  Nu intentionez s-o practic, ca e meserie periculoasa.  Te uiti in jur si vezi atatia psihiatri ciudati – cel putin – ca am ajuns la concluzia ca se molipsesc de la pacienti.

Pentru ca omul tot trebuie sa aiba o preocupare si o sursa de venituri, m-am hotarat sa ma ocup cu cresterea cainilor si cailor.  Deocamdata nu exista decat Max, prezent in poza de mai sus si caii lui Eugen Palade, dar vreau mai mult.  Calul este o fiinta nobila, mandra, eleganta, are prestanta si e curat.  Iar cainele este inteligent, devotat, sensibil, tandru si iubitor.  M-am hotarat sa-mi dedic viata lor.  Acum, ca tot m-am obisnuit cu plecatul de acasa, ma gandesc ca herghelia si cainii (haita nu-mi place, e peiorativ) sa functioneze in Anglia, ca acolo animalele sunt iubite si respectate.  Stiu eu  vreo doua locuri propice si pitoresti, in acelasi timp, St. Mary Mead ar fi unul si Midsummer celalat.

Deocamdata ma opresc cu planificarea aici, trebuie sa vad ce si cum am sa reusesc cu cainii si cu caii, si fiind destul de tanar, inca nu fac planuri de insuratoare.  Mai e vreme…  Mai ales ca ar trebui sa ma hotaresc.  Eu, ca romanul impartial, cum zicea Caragiale, as vota cu toate partidele:  nu zic, Ingrid Bergman ar fi o partida, la fel si Audrey Hepburn, dar nu vad sa aiba mare viitor cinematograful European.  Ar mai fi o fata, inalta, tinuta buna,  bine educata si cu o slujba buna,  Christine Lagarde.  Dar cum ziceam nu ma grabesc.