PERMISUL DE CONDUCERE

PERMISUL DE CONDUCERE 

August 2001

-strict autentic-

 

Ne pregatim sa plecam la Bucuresti, unde Victor si Irina, care au o mica antrepriza de constructii si carora le-am lasat cheia in vara trecuta, au zugravit tot apartamentul, au raschetat parchetul, inlocuit toate obiectele sanitare plus ce-au mai crezut ei de cuviinta.  Asa ca mergem cu bucurie sa stam in sfarsit intr-o casa curata, in care a doua zi, Sambata urma sa si punem lucrurile la locul lor, si sa ne relaxam  dupa un an de munca si tensiune in Atena.

* * *

Probabil ca atunci cind ne-au spart casa- la Atena- , hotii (romani dupa stil , asa cum ne-au spus politistii cind au venit la fata locului), pe linga pasapoarte si altele, au luat si carnetul de conducere auto al lui Zizi.   Nu am remarcat disparitia la vremea respectiva pentruca ea n-a mai condus in Atena . Acum insa ca se pune problema sa mearga la santier cu masina, am constatat ca nu-l mai are.  Si pentru ca tot mergeam in Romania, Zizi s-a gandit ca ar fi mai simplu sa scoata unul nou acolo.   Asa ca, conform bunului obicei a intrebat in stinga si-n dreapta sa gaseasca o relatie .

* * *

 

Atena , Vineri 3 Aug .

In cursul diminetii, Ruxandra a sunat-o la birou pe Zizi sa-i spuna ca treaba “se face”, a vorbit  cu fostul ei sef dela “Spatii verzi “, actualmente director la serviciul de circulatie sau cam asa ceva, acela a spus ca nu e nici o problema si ca Luni il are (carnetul) dar daca putem sa-i ducem un fax  Panasonic -NU ALTCEVA- ca-l plateste imediat fara intarziere.

In drum spre casa, ne oprim la un magazin in cartier sa ne interesam si gasim un fax Panasonic cu 75.000 de drahme si altul aceeasi marca, dar cu repondeur, cu 100.000.   Nestiind ce anume sa luam, mergem acasa , sa-l intrebam pe domnul D. ce sa facem.  Zizi vorbeste cu el, tipul este foarte amabil, (“doamna va servesc oricum ca doar sunteti prietena cu Ruxandra , etc. etc. ), iar pentru detalii tehnice,  ma da pe mine.    Ii explic care este diferenta si ca functionare si ca pret si-l intreb cum facem la vama dela Otopeni.

-Domnu’ inginer, nu e nici o problema : le spuneti ca e pentru mine.  Mi-l dati mie la telefon pe vames, si-l lamuresc eu, ca doar nu e pentru mine, eu il tin doar 2-3 saptamani si pe urma il donez la Circa 3 ca aia de acolo n-au saracii nici de unele.  Asa ca nu luati ceva foarte scump, poate fi si la mana a doua. Sau poate vin chiar eu la aeroport, intr-un sfert de ora sunt acolo.

-Domnule, noi maine dimineata vom fi in Bucuresti, asa ca nu am timp sa caut ceva la mana  a doua si pe urma nici nu aveti interesul.  Daca se intimpla ceva, nu e bine sa  aveti o garantie ?.

-Aveti dreptate . Stiti ce ? Atunci luati mai bine din Free Shop , ca dece sa mai platim si taxe vamale ? Nu ? .

-Dar daca la Free Shop nu are Panasonic?

– Domnu’ inginer, nu-i nimic.  Luati orice, ca doar nu e pentru mine.  Ce alte marci nu sunt bune?.  Las la aprecierea Dvs . Am toata increderea.  Ori dela Free Shop, ori dela mana a doua, cum credeti Dvs. ca e mai bine.   Dar sa stiti ca nu am dolari la mine decit peste vreo zece zile, dar nu va nelinistiti , va las amanet un tablou, ceva, ca eu sunt colectionar de tablouri, de numismatice si alte obiecte de arta.

– Se poate domnule? nici nu poate fi vorba doar suntem intre prieteni, bla-bla-bla….

-Atunci v-astept, va salut, sa traiti !.

.                                               * * *

Atena , Sambata 4 Aug .

In drum spre aeroport, trecem sa-i luam pe Ruxandra si Ovidiu -caci masina va ramane la ei  – si-l intreb pe Ov .  “Domnule, ce-i datoram noi omului astuia ?. – “ Ce sa-i datorezi ?, sa-l bagi in ma-sa, ca-i prietenul nostru, nu-i datorezi nimic ! “, raspunde Ov . cu delicateta-i bine cunoscuta .

Mai pe  urma convenim, cu Zizi, ca, oricum o sticla de “ceva” se cuvine.

* * *

Aeroportul nou din Atena. n La Free Shop nici urma de fax, nici Panasonic nici alta marca.   Iar dupa pretul bauturilor, mai scumpe decit la super- market, probabil ca ar fi costat mai mult decit la magazin.  N-am priceput cum functioneaza Free Shop-ul.

Bucuresti, tot Sambata  4 Aug.

La aeroport ne-au asteptat Victor si Irina, prietenii si antreprenorii nostri.

La noi acasa, un delir: casa plina de muncitori, praful de trei degete, parchetul, e drept, raschetat, dar acum se zugravea balconul, in restul casei, e drept, se zugravise, dar peste intrerupatoare, prize, clante, jaluzelele intepenite pentruca Victor a avut  inteligenta inspiratie sa  nu dea -asa cum l-am rugat – o mana de ulei de in ci sa le vopseasca cu nu stiu ce vopsea “speciala”, rafturile din camara diparute , si nu mai continui ca nu asta este subiectul acum.   Daca n-am facut infarct atunci, inseamna ca suntem vaccinati.  In sfarsit, pleaca Irina cu Victor si raminem singuri.

La prinz eram invitati la masa la Mihaela F . , in blocul vecin.                                                             Nestiind cu ce sa incepem in toata nebunia si murdaria aceea, am zis sa-i dam telefon domnului D . sa-i spunem ca n-am gasit fax, ca deci nu mai este nevoie sa vina la aeroport, etc. etc.  Vorbeste Zizi cu el si-i povesteste toate cele si “ bineinteles ca o sa cautam si aici , ca doar v-am promis, etc” .

-Doamna inginer , bine-ati venit, nu face nimica, mai vorbim noi, lasati, mai vedem, deocamdata vin eu la dumneavoastra sa iau actele ca tot sunt in cartier.   Si Luni facem treaba.  Dati-mi adresa.

-Strada cutare numarul cutare….

– Aaa..! stiu, la ce bloc?

-Asa si-asa..

-Bine doamna inginer, o sa trec eu….

– Da, dar stiti la noi casa este ….asa si pe dincolo , si …iar la prinz suntem invitati la niste prieteni..

–Unde doamna inginer?

-Alaturi la blocul unu .

-La cine, ca stiu eu acolo .

– La familia  .

-Ce apartament?

– 29.

-E’n regula.  Vin eu acolo sa stam de vorba sa aranjam…

Eu asistam la aceasta discutie care pe nesimtite se transformase intr’un mic si nevinovat interogatoriu, dar totusi interogatoriu, siderat nestiind cum sa intervin si totusi dece sa intervin, ca doar omul asta este dispus sa ne faca un serviciu, sa ne scuteasca de cine stie cate dimineti pierdute pela ghisee in caldura lunii August in cladiri neaerisite, fara nici macar un ventilator, si totusi ceva ma macina…..

* * *

 

Mergem alaturi la Mihaela, vorbim, stam la masa, si la un moment dat suna la usa omul nostru impreuna cu o doamna din bloc pe care o cunostea dar pe care dece a adus-o, n-am inteles.  El era cu chef, a baiguit ceva explicatii, doamna in cauza si-a cerut scuze si-a plecat, iar Mihaela l-a poftit inauntru sa-l aseze la masa asa cum e ea primitoare si vrea sa hraneasca pe toata lumea.  Noi eram – normal – incurcati, noroc ca domnul in cauza a refuzat motivand ca se grabeste, ca-l asteapta sotia acasa si ca a venit doar in trecere sa ia niste acte dela noi.  Aici deci am scapat usor, ne luam la revedere si ne mutam la noi acasa.

La noi, in haosul si debandada care domnea, Zizi ca o gazda buna, cere scuze pentru halul in care arata casa si-l intreaba cu ce poate sa-l serveasca, o cafea? cumva?.  Da, o cafea era exact ce avea nevoie, ca in drum spre noi s-a intilnit cu un prieten si s-au sprituit, si …. Eu la rindul meu, ce era sa fac?, il intreb “dar un coniac un Metaxa?, nu care cumva  i-ar face placere ?”. “ Aah! , domnu’ ingine, maare placere, este coniacul meu preferat , si n-am mai pus gura de aaani de zile “. Ma duc si scot dintr-o valiza coniacul care era destinat altcuiva, intre timp Zizi sterse de praf un scaun si o cutie cu carti in loc de masa, aduce cafeaua, eu ii torn coniacul si incepem sa discutam ba de una, da de alta, Zizi intre timp ii aduce plasa pregatita pentru el -o sticla de whisky, chocolate  si nu mai stiu ce- ,   “Vai doamna inginer dar nu trebuia sa va deranjati !” , “dar nici nu e vorba, e placerea noastra, etc. , etc. “. “Stiti ce as vrea sa va rog? daca nu va suparati, dati dvs. un telefon la sotia acasa sa-i spuneti ca sunt la dvs., sa nu se ingrijoreze si ca viu imediat “.  Zizi usor mirata si nedumerita, se executa cu oarece temere privind reactia dela capatul celalalt al firului ,  dar probabil ca femeea era obisnuita cu asemenea tertipuri , asa ca totul a decurs, sa zicem, normal.

Intre timp noi stam de vorba.  “Domnu’ inginer stiti, eu sunt colectionar, nu cumva aveti niste bilete dela Acropole sau dela vreun muzeu  ceva, bineinteles ca folosite, sau ceva monede ca eu colectionez si numismatice, orice. “.  ” Bilete de muzee, ce sa zic, sunt frumoase nu-i vorba, dar nu le tinem, cit despre monede, ce fel de monede? antice? “.  “Nu, dom^le ce antice? nuuu!, noi “. “Noi? adica de astazi ?” . “Da , domnule, dinari sau cum le zice? “ “ Drahme, da stati sa vedem ce-avem prin buzunare .”  Ma uit in port monnaie, ii cer si lui Zizi, ca eu nu aveam tot tacimul si-i dam ce aveam, pret ca la vreo doua mii de drahme, sa-si completeze omul colectia!.  Intre timp i-am mai turnat inca un coniac, si-a mai luat si el unul, si-a bagat drahmele in buzunar, Zizi vine cu dosarul , “doamna inginer stiti ce zic eu ? ce sa ma mai incurc cu dosarul mai bine il tineti dvs. si va duceti Luni dimineata la  “Circulatie” si mergeti la domnisoara Nuti si-i spuneti ca veniti din partea mea, c-ati vorbit cu mine si va rezolva .”

Dupa amiaza trebuia sa mergem la Doina si Rica, care de fiecare data cind suntem la Bucuresti ne imprumuta masina lor si vazind ca povestea cu actele s-a lamurit, ii propunem sa luam un taxi si sa-l lasam acasa.   Foarte buna idee ca sotia trebuie sa fie ingrijorata asa ca sa mergem, dar “ doamna inginer nu cumva aveti niste cafea sa-i dau lui domnisoara Nuti nu ca ar trebui ca daca o face, pt. mine o face ca si eu ii ajut pe ei ori de cite ori au nevoie dar asa ca o atentie “, si Zizi  merge imediat si scoate doua pungi de cite doua sute de grame de cafea greceasca.  Facem comanda la taxi ne luam actele, cheile si “Nu va deranjaza daca iau si sticla de coniac, ca dvs. il aveti acolo la indemana, beti in fiecare zi “ si-o si insfaca fara sa mai astepte raspunsul: “da desigur daca v-a facut placere …..”.

Taxiul era in fata intrarii, intram cu sacose cu tot ,el in dreapta soferului, cu care si incepe conversatia : “Pe mine ma lasi in strada cutare numaru’ cutare iar pe dansii ii duci in centru, o sa-ti explice dansii, dupa care , tot cu soferul; “ Da’ pe colonelul  …escu, dela circulatie, il cunosti ? “.” Nu, nu mi-aduc aminte….” . “ Nu se poate, l-am avut eu subaltern, cind eram la ……., ma rog, dar pe maiorul  …escu, nu se poate sa nu-l stii ca am fost cu el la ….. “ Soferul s-a dovedit destul de sarac in cunostiinte chiar si in probleme de topografie a Bucurestiului ca nu era bine pe unde mergea , “sa-ti spun eu , aici o faci la stinga si pe urma a doua la dreapta, asa inca o suta de metri si-am ajuns”. “ Domnu’ inginer , si doamna poftiti va rog sus, s-o cunoasteti si pe sotia, dumneata asteapta `aci,  ca n-o sa stea mult “

Degeaba protestam noi ca nu ese cazul, ca nu e ora potrivita, ca s-o lasam pe altadata, ne-am dat seama ca avea nevoie de un alibi si ne-am dat jos din masina.  El intre timp urcase scarile dela intrare, descuie si-si striga nevasta sa ne prezinte . Statea intr-o vila,- cine stie cine-o plinge dupa ea- , hoch-parter si etaj, constructie solida de caramida, invelita cu olane, imbracata cu iedera, o minune nu  alta !  Vine si nevasta in capul scarilor urmata de soacra intr-un capot de barchet, noi de pe trotuar de unde eram , plini de zimbete ne asumam toata raspunderea ca le-am stricat tabietul cu prinzul de Sambata in mijlocul familiei, ne cerem scuze ca nu putem urca,. dar poate ca alta data cu placere, noi de-abia am venit azi-dimineata, bla-bla, bla-bla . Soacra -acra- nu zice nimic el era numai zimbete la adresa nevestei  careia ii si pune in brate plasa, pastrindu-si pentru sine coniacul inceput, madama zice ceva nedescifrat, incercind sa schiteze chiar si-un zimbet, iar noi continuind sa zimbim dulce ne retragem cu spatele spre taxi, promitind ca vom telefona poate chiar -dece nu -Luni dimineata. “ Da desigur, doamna inginer orice aveti nevoie  la dispozitia dvs. . Si complimente lui Ruxandra .”.

* * *

 

Luni 6 August

Zizi, care in 1990 s-a ocupat singura de toata alergatura si a infruntat singura toata birocratia ceruta de repatrierea in Grecia, cunoscand, deci, mentalitatea functionarului public destul de bine, pregateste o plasa cu diverse atentii si pentru domnisoara Nuti, banuind ca simpla obligatie fata de dl. D. nu va fi suficienta ca sa unga toate rotitele mecanismului serviciului public.   Si pe buna dreptate, domnisoara Nuti, la auzul numelui in cauza manifesta o totala indiferenta, ca si cum l-ar auzi prima oara.

Formula “Buna ziua, eu sunt Cutare, vin din partea D-lui Cutare” nu o face nici macar sa ridice nasul din hartii.  In momentul insa, in care scoti dintr-o geanta mare -speciala pentru asemenea operatii – o punga frumos colorata, pe care scrie ceva “pe straineste” ei!…atunci ridica ochii si te priveste dispusa sa te asculte.

De-aici incolo, lucrurile au decurs normal, fara asteptari la cozi interminabile, fara trimiteri dela un ghiseu la altul etc. etc.

Contributia d-lui D. a fost totusi capitala, caci fara el de unde sa stii la ce domnisoara Nuti sa te adresezi?.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *