MUZEUL REMBRANDT
Muzeul Rembrandt se afla in fosta lui casa pe unul din canalele Amsterdamului, care la vremea respectiva era la moda. Intreg orasul este un adevarat muzeu. Indiferent unde iti intorci privirea ai ce vedea. Dar, natural, casa asta, care nu se deosebeste de celelate e musai sa fie vizitata.
Rembrandt s-a nascut la 1606. A avut o evolutie rapida, era déjà cunoscut dar locuia inca cu parintii, cand in 1634, indragostit de Saskia o ia de nevasta. Avea 28 de ani. Se muta separat, face copii, cunoaste multe succese.
Dupa cinci ani, in 1639 se hotaraste sa cumpere casa asta, construita la 1606 –care , repet, era intr’un cartier locuit de multi negustori bogati-. Nu avea toti banii asa ca a fost nevoit sa se imprumute de 13.000 de guldeni. Tarile de Jos erau prospere, erau dezvoltate tot felul de industrii, sa nu uitam ca acolo si alaturi in Anglia a inceput istoria industriei in Europa, comertul era infloritor si deci existau si mecanismele financiare necesare cuiva ce avea nevoie de bani.
Are comenzi, in aceasta perioada pictaza celebrul “Rond de Noapte” , se pare insa ca ii placea sa duca o viata pe picior mare. In 1642 moare Saskia –la 30 de ani-insa viata merge inainte, de Titus, copilul lor se ingrijeste in continuare Geertje Dircks, care dupa un timp devine a doua lui nevasta, ilegitima, si Rembrandt continua sa creeze, sa castige si sa cheltuie.
In 1649 este in imposibilitate de a mai plati ratele la imprumutul contractat in !939 si este declarat falit. Casa si bunurile ii sunt vandute la licitatie iar el, impreuna cu Geertje si copiii se muta undeva, cu chirie, intr’un cartier mai la marginea orasului. Continua sa lucreze si independent de tribulatiile lui financiare ramane una din cele mai marcante personalitati ale epocii, nu numai ale Olandei.
Revenind mai aproape de noi, in 1911 autoritatile hotaresc sa infiinteze un muzeu Rembrandt si pt. asta statul achizitioneaza fosta lui casa -“Rembrandthuis”- de la detinatorii ei din acel moment. Acest muzeu a adapostit vreme de vreo optzeci de ani, in principal gravuri.
Prin anii ’90 municipalitatea ia hotararea sa amenajeze Casa Rembrandt asa cum arata ea in timp ce a fost locuita de artist! Atentie, dupa cca 350 de ani! Cum asta? Foarte (?) simplu: dupa desenele si schitele pictorului, dupa memoriile contemporanilor care l-au vizitat si in special dupa registrul licitatiei din 1649, unde s-a consemnat scrupulos locul si descrierea fiecarui obiect si cumparatorul sau. Si asa s-a luat urma fiecarui obiect, a fost rascumparat de la actualul proprietar, adus in casa si pus fiecare in locul lui. Cand vizitezi muzeul nici nu-ti poti imagina ce s-a intamplat, ca la un moment dat casa a fost golita si toate lucrurile imprastiate.
Unde ma duce pe mine, acum, gandul? Prin anii ’91-’92, incercand eu sa dobandesc cetatenia greaca am aratat ca in certificatul de nastere scrie ca pe tata il chema Dumitru Dimiruli. Functionarul grec mi-a cerut o dovada ca tata era grec. Stiam ca toti grecii de indiferent unde se afla isi declara copii la consulatul respectiv –deh! toti grecii fiind foarte patrioti-si ca bunicul a renuntat la cetatenia greaca dupa primul razboi, cand a inceput sa cumpere pamant. Pe vremea aceea , in Romania capitalista niciun strain nu avea dreptul sa posede pamant. Dar asta este un alt subiect, asa ca il lasam.
Deci, logic, daca bunicul avea cetatenia greaca in 1906 cand i s-a nascut baiatul, e de presupus ca l-a declarat la consulatul grec din Bucuresti. Merg deci la consulat, explic situatia si o cucoana foarte amabila imi pune la dispozitie registrul respectiv dela inceputul secolului XX. Plin de speranta incep sa iau registrul foaie cu foaie, 1902, 1903, 1904, 1905 si gata! Nimic pana pe la 1916, daca mi-amintesc bine. Imi exprim nedumerirea doamnei in cauza care insa, nu poate sa-mi dea nicio explicatie. Nu este plauzibil ca timp de cca. zece ani sa nu se fi nascut niciun copil in nicio familie de greci, care , se stie, erau destui in Romania. Nu vreau sa comentez…
Oricum alta ar fi fost istoria daca tata ar fi fost olandez.