Anca are dreptate, e o experienta care trebue consemnata.

Ce-mi amintesc: trebuia sa mergem la spital, la Err. Dinan, unde avem asigurare N.N. si-am intrebat-o pe Zizi: “nu mergem cumasina noastra?” Nu, mai bine cu Salvarea.  Din momentul in care am intrat in ambulanta, am adormit. 

Cand m-am trezit, eram legat de maini si de picioare de scheletul metalic al patului. Eram intr’un salon cu alti trei barbati, aceia liberi, iar pe geamul din dreapta se vedea o colina.  Din cand in cand veneau surori sa-mi ia sange, sau sa-mi dea diverse hapuri , sa-mi puna termometrul sau sa ma hraneasca cu lingurita cu diverse creme, piureuri pe care in general le refuzam.  Eram sondat, ceeace m-a facut sa cred ca la venire am fost anesteziat.. . L-am rugat pe domnul din stanga, care avea un telefon mobil, sa aibe amabilitatea sa o sune  pe nevasta-mea la nr…… Parca nici nu m-a auzit.  

Ma rugam la Dumnezeu sa vina Zizi, sa stam de vorba.  Ca prin vis , imi aminteam ca nepotul  Miky a descoperit un program pilot pt….si ca “ar fi bine sa luam parte si noi”  , Zizi, vorbind la plural.   Vazand ca o zi-doua nu apare, mi-a trecut prin minte “nu  cumva e si ea legata de maini si de picioare, in vreun salon alaturat, de femei?”.   Am intrebat o sora daca nevasta-mea e si ea  internata si mi-a raspuns ca nu.  Asta era bine.    Dar, daca e libera, dece nu vine sa ma vada ? 

Ce fel de program pilot o fi asta , sa ma tina legat de pat? Nu aveam nici aparatele auditive.  Noaptea ma gandeam sa ies de aici si sa dau o fuga la Bucuresti, cu trenul, ca e cel mai sigur, la Sonorom ca M-me Schuster stie ce aparate am eu…Si oricum, e mai convenabil din toate punctele de vedere, decat sa ma duc la astia de aici cu Widex.   Si sa ma uit pe Google Earth  sa vad ce colina e asta , langa Err. Dinan care nu se vede din strada?

Le rugam pe surori -explicandu-le ca sufar de degenerescenta maculara, si ca e musai sa-mi fac injectia-sa ma deslege ca sa pot cobori la parter, la oftalmologie, sa vorbesc cu dr. Kotsira.  Aveam in gand ca, odata ajuns la parter, sa ma fofilez afara sa iau n un taxi si sa vin acasa.  Ele se uitau la mine ca si cum vorbeam alta limba.   Partea buna e ca intre timp s-au gasit si aparatele mele si acum eram mai aproape de realitate.

Au trecut asa, cinci zile -dupa aprecierea mea -.  La un momend dat am constatat ca-mi pot misca picioarele, iar in penultima zi  mi-au dezlegat chiar, mana stanga.   Mi-am zis in sinea mea ca eliberarea se apropie.  Cand, in sfarsit, mi-au dezlegat si dreapta, m-am asezat pe marginea patului sa ma ridic in picioare.  nu era simplu deloc.  Eram hotarit, totusi, sa plec, sprijinindu-ma de ce gaseam la indemana, cand aparu o sora cu un carucior si-mi zise ca nepotul meu ma muta la alt spital-lace spital? la Pammakaristos.  N-auzisem niciodata de asa ceva si ma intrebam, daca Miky are relatiile necesare si ma scoate, dece sa nu ma duca acasa? 

Din carucior in ambulanta, unde mai era un domn care nu dadea multe semne de viata si cu doua plase cu diverse -ce fusesera tot timpul langa pat- pe care mi le-a pus sora in brate, am ajuns la Pamakaristos.

Aici, am luat-o dela inceput: temperatura, tensiune, oxigen, injectii in brat si in burta si iar prelevari de sange si perfuzii, plus niste tubulete care ma gadilau la nas, pt. oxigen.   Macar nu eram legat de pat.  Cu mainile libere puteam manca.   Si mi se facuse foame.  La pranz si seara dadeau niste cantitati de carne, de parca sapam la santuri si  nu stam in pat toata ziua.   In sfarsit, -scuze- am simtit nevoia sa merg la closet.  Dupa 10-11 zile, am socotit dupa aceea. 

Aici macar, m-au intrebat ce medicamente iau de regula, sa incep sa reintru in normal… Le-am spus ce anume pt. tensiune ce pt. tiroida.   Drept urmare, in fiecare dimineata la ora patru si jumatate venea o nebuna sa ma scoale- eu, abia dormisem o ora- doua-, sa-mi dea Tiroxina. 

Era ca intr’o opera suprarealista.  In afara de noi cei bolnavi -care era obligatoriu sa purtam masca- tot  personalul era mascat. Cu  halate sau salopete cu gluga sau cagula, cu cizme albe de cauciuc sau doar cu pungi de plastic trase peste pantofi si legate peste glezne, dar obligatoriu cu masti de plastic peste gura si nas si cu ochelari mari prinsi cu elastic la ceafa, si manusi, era sa uit. 

Joi, 2 Apr. a venit un asistent,  inarmat cu o siringa, sa-mi ia sange  Am mai slabit, nici arterele mele nu sunt foarte vizibile,  M-a intepat de 3-4 ori , punea siringa pe noptiera, mai muta garoul, pana la urma areusit.  Antebratul meu drept a inceput sa se umfle, de a ajuns o data si jumatate cat stangul, sa ma durea si nu mai puteam inchide pumnul.  Durerea  a mers crescendo, asa fel ca a doua zi, Vineri noapte, n-am inchis ochii.

Erau doi doctori, un barbat la vreo 40 de ani, mai putin  mascat, parea ca are o minte mai deschisa, ma intreba ce simt.   Eu nu simteam nimic, nu ma durea nimic n-aveam niciun simptom, ii spuneam ca de 10 ani ma simt la fel.  Singurul lucrucare na deranja, era ca nu puteam dormi.  L-am intrebat ce am, mi-a raspuns ca Coronavirus.  -De unde? N-am fost nici in China, nici in Italia…. Mi-a aratat cu mana prin aer…Am incercat sa-i explic ca orice proces de vindecare e mai efificient cand bolnavul este -psihic- linistit, in mediul lui familiar.  Degraba.  -Si ce, vom sarbatori Invierea  aici?  _Pana la Inviere, mai e….

Mai era o doctorita, o cucoana voluminoasa cu o gluga de vrajitoare,.  Era insotita mereu de cinci asistente , fiecare avand cate un dosar deschis in mana- am inteles ca fiecare pacient avea dosarul lui- cu toate  datele culese zilnic, unele chiar de 2-3 ori.   Asta era bine, insemna ordine .

Doctorita cea voluminoasa m-a intrebat  -dupa prima radiografie pulmonara- decand sufar de pneumonie?  I-am raspuns ca nu sufar de pneumonie, ma verificase mrdicul de familie cu putin timp mai inainte.  N-a zis nimic, dar nici nu si-a scos gluga, sa-si puna stetoscopul sa ma asculte.   Ideea era: cat mai departe de bolnav.  In cinci zile am facut trei radiografii.  Ma gandeam: astia-s nebuni, sa ma iradieze asa, in nestire?  Dupa a treia, o tinerica din suita, care tinea dosarul meu, ma intreaba daca fumez.  I-am raspuns ca am fumat cca. 30 de ani, pana in ’85.   Aaaa! si mult?  -Cca un pachet pe zi.  _Aaaa!

M-am intrebat atunci  “nu cumva astia confunda plamanii unui fumator cu pneumonia?” nu stiam ca virusul Covrig -tare-mi place gaselnita asta- provoaca pneumonie si, realmente am avut si eu..   Incultura si lipsa mea de informatii nemasurate.  

Unul din noroacele mele a fost Any, care in fiecare seara la ora sase, imi aducea scrisori  si asa am aflat si ce  se petrece in oras si ce s-a intamplat cu mine.  Nu se permiteau vizitele dar cineva aducea pachetul dela poarta.      Mi-a adus un caiet si pixuri asa ca scriam si eu, era singura modalitate, eu neavand mobil. Asa am aflat ca la Err. Dinan nu m-au primit avand virusul Chinezesc si am fost dus in aceeasin noapte la Evangelismo, si asa se explica aprpierea de colina, era Lykavitos.  In afara de scrisori mi-a adus si periuta si pasta de dinti ca dincolo, cu mainile legate nu puteam avea astfel de pretentii.   

Draguta aceea care m-a intrebat de fumat mi-a spus ca analizele mele sunt in regula.  Doctorul mi-a facut semn ca “gata, asta a fost” si ma asteptam ca Sambaataa  11  Apr. sa ies. Dar stai! nu e asa simplu, trebue sa mai facem o radiografie  si sa luam probe din nas.  Duminica si-au amintit sa ia probe si din gat .  Rezultatele -Luni, speram sa iasa bine, si apoi eliberarea.  Rezultatele au  fost bune  dar trbue facut dosaarul si biletul de iesire, adica Marti.   Eu as fi vrut sa plec cu un taxi, dar nu!   Mai sigur e cu ambulanta!  Asa ca m-am pregatit sufletestes sa ies  Marti, dupa 8. 30 ca doar si ambulanta isi ia micul dejun. 

  Mart, se face ora 9, ora 10 , incep sa ma ingrijorez .   Intreb o sora, nu stie.  La un moment dat  vine si  ma anunta ca ambulanta vine dupa ora 15.  A venit dupa noua.  Inauntru mai era un domn cam de aceeasi varsta, poate ceva mai mare, care statusev in spital 29 de zile

Nevasta, iubitoare, ma astepta in prag, m-a pus sa ma dezbrac, a scos totul pe terasa si am intrat in baie .  Zice ca miroseam ingrozitor. Crd si eu, dupa atatea zile fara un dus…Am intrbat-o cat am lipsit de acasda?  23 de zile.   Aveam alta socoteala  si cinci zile nu ieseau. 

E foarte trist: cinci zile, eu am fost absent din viata mea.  Deci, doctorita aceea voluminoasa cu gluga de vrajitoare, avea dreptate sa ma intrbe de pneumonie…. Virusul “Covrig” / pneumonie / lipsa de oxigen /  inconstienta / halucinatii / manifestari violente.  

Pe scurt, asta a fost, si m-am trezit cu mainili si picioarele legat de pat.