Vineri, 22 August 1985, seara.  Vine Mihaela sa ne ia la o plimbare in parc la Herastrau.  S-a certat si cu barbatu-sau si cu maica-sa, care plecasera la coada la carne,  asa ca simte nevoia sa se racoreasca.  Casa Scanteii nu e departe si o plimbare face bine, doar ca  Zizi se apucase deja sa spele rufe asa ca plecam abia la noua.  Trecem intai pe la coada de la carne.

Ca intotdeauna, cam cu o saptamana inainte de 1 Mai si de 23 August “se baga“ carne, sa fie poporul hranit si multumit.  In fata la macelaria din colt mare multime de oameni.  Il invit pe Ninel sa vina cu noi cu gand ca poate s-or impaca.  Dumnealui nu vrea, prefera sa ramana cu soacra-sa la coada.

Ajunsi la Piata Scanteii, o dezolare: pustiu si intuneric.  Pasajul subteran era cufundat in bezna si mirosea a urina.  Cine urina acolo cand toata lumea traversa soseaua la suprafata, trecand prin spatiile verzi si strecurandu-se printre masini?   Eu vroiam sa intram in parc, sa ne plimbam la malul lacului, ca in vremea studentiei.  Fetele nici n-au vrut sa auda de frica intunericului.  Macar Soseaua Kiseleff era cat de cat luminata de farurile masinilor.  Dar parcul.…  Pe Kiseleff,  bancile care altadata, vara, la ora asta erau pline cu pensionari si cu indragostiti, acum erau goale.  Doar o – una – singura pereche de tineri, probabil alungati de undeva.

Ne-am intors pe la zece si jumatate.  In comparatie cu tristetea de la Sosea, aici era tare vivant.  Aici pulsau inima si plamanii cartierului.

Carnea sosise, 300 kg., fusese transata dar cand sa inceapa domnu’  Vasile sa vanda, poftim ca mai soseste un transport.  Mare dezamagire pt cei ce erau in fruntea cozii si, in acelasi timp, o raza de speranta pt. cei de la urma.

D. Vasile, un fel de Gregory Peck, dar macelar, fumeaza tigara de la tigara, este plin de nervi si nu stie ce sa faca: sa vanda sau nu? – Cum sa nu vinzi dom’le, cand ai carne’n pravalie si noi suntem aici de-azi dimineata? – Da!, da’ vezi matale, ca eu am mai depus azi un monetar si nu se poate sa depui doua pe zi.   – Sa-l depun maine, nici asta nu se poate, ca e sarbatoare… – Si’afara de asta, cum ma duc eu cu banii in puterea noptii?

Ca de obicei toata lumea isi da cu parerea.  Tumultul este general. O voce patetica se aude clar intr’un moment de acalmie: “ce facem cu foamea, oamenilor astora le e foame!”  O alta voce, in zeflemea: “daca nu stii ce sa faci cu banii, da-ni-i noua”.  Altcineva, cu o voce tragica: “suntem un popor infometat, ce-aveti de gand cu noi?”.  Asta mie nu-mi place, astia musai sunt agenti provocatori.  Auzi acolo, sa strigi in ajun de 23 August… na! ca mi-e si frica sa repet…

D. Vasile sta de vorba cu cineva, ca la 35 de ani, bine legat, cu mustata, in costum, foarte serios, calm si degajat. Cineva din multime vine,probabil sa-I ofere o solutie. Sau poate sa-I ceara socoteala.   –“Lasa-ma, dom’le ‘n pace, nu vezi ca vorbesc cu dumnealui, ca e organ?”  Si asa a aflat lumea ca domnul acela e “organ commercial” .

Situatia este foarte complicata:  daca vinde doar prima transa, care e de o singura categorie, termina pana la ora unu, cel mult doua si ajunge pt. o suta de persoane.  Dar la coada sunt mult mai multi… Daca se apuca sa transeze si sa sorteze si transa a doua, care e de mai multe categorii, treaba de vreo doua ore, inseamna sa inceapa sa vanda dupa ora unu si-l apuca dimineata.  Si dimineata, ce face cu banii?  Daca vinde doar prima transa, inseamna ca pe a doua s-o vanda duminica dimineata.  Coada se revolta.  Cei din fata ii cer sa inceapa imediat, iar cei de la urma: “adica noi suntem aici de azi-dimineata si dumneata vrei sa mai venim si duminica?”- adica sa se aseze la coada de sambata seara.-  Vocea aceea patetica se aude iar:” vinzi, dom’le sau nu vinzi?”  Altul:  “am ajuns la mana voastra, a macelarilor, asa ne trebuie!”.

Domnu’ Vasile saracul, este rosu, gata sa-l loveasca apoplexia.  Hopa!!!  Uite ca am descoperit o culoare noua: “rosu apoplectic”.  Ar trebui sa o brevetez.  Dar unde? Aici? Sa lasam!  D. Vasile nestiind ce sa faca s-a hotarat sa intrebe la Intreprinderea dumisale.  Neavand telefon in magazin, merge la cel public, vis-à-vis, langa statia de tramvai.

Intre timp soseste si Gigi Staicu care sta pe Aviator Fuica, strada paralela.  Era foarte intrigat ca venind spre casa, a vazut prin pasajul dintre cele doua strazi doar vreo zece persoane si nu stia de ce.   Nu si-a imaginat  coada formata in cealata directie.  Cand a vazut multimea, si-a revenit.  Ne-a spus ca acelasi lucru se intampla si la Domenii si la Premial.

Vine si don’ Vasile cu “indicatia” de la Intreprindere, sa vinda doar prima transa.   Asta a declansat alta revolta.  Toata lumea vocifera, Vasile era in mijloc, neajutorat, ma gandeam ca daca ar fi fost in alta tara ar fi fost linsat.  – Si ce faci cu transa a doua?    – O s-o dau duminica dimineata.    – Si ce faci cu ea pan’atunci?   – O bag la frigider.   – Si daca ai pana de curent?    – Ce spui dom’le, cum o sa fie pana de curent ca doar e 23 August!

Gigi anunta cu glas mare;  “se fac inscrieri pt. carnea de duminica!  La domnul Popescu, care are pix” si peste putin pleaca, nu-l intereseaza ca are frigiderul plin.  De fapt, nici pe noi, ca gasisem la inceputul saptamanii o gaina “intreaga” si niste carne de oaie.   Pe mine, unul, nu ma emotioneaza carnea de oaie, dar in vremurile astea….Unde mai pui ca am si nevasta din neam de oieri.

Si cand harmalaia era in toi, surpriza: in capul strazii mai apare un camion!  Alta serie de vociferari, de data asta pe ton glumet, de ai impresia ca spiritele s-au calmat.  Doar ca nu se opreste aici sa mai descarce alta carne, ci da coltul pe 1 Mai.  Un tir nenorocit, da-l dracului!      S-a intors Gigi impreuna cu nevasta-sa, care fusese la Breaza in vacanta cu copiii, si care afland ca suntem pe acolo a tinut neaparat s-o vada pe Zizi care este nasa fetitei.  Pupaturi, imbratisari etc. etc.

Apare, nu se stie de unde, si Domnu’ Diaconu (et.3) care este informat in detaliu de toata situatia.  Dansul are frigiderul gol ca fusese toata saptamana in delegatie deci nu a apucat ca toata lumea sa ia gaina cea intreaga si nici – precum cei mai putin pretentiosi – carne de oaie la coada mica.  Dansul opineaza sa mergem la Premial, ca acolo, daca sunt pachete preambalate, merge repede si mergem cu o singura masina, sa facem economie de benzina.  Nu se gasesc amatori si vazind situatia, Gigi mai face un anunt:  “Se organizeaza excursie la Premial!  Se da si valuta!  Facem inscrieri”.

Doamna Tantzi Sandulescu (et. 7), cam de-o varsta cu mama, adica oricum peste 70, iesise din coada , unde era pe pozitia 120, sa se dezmorteasca.  S-a plimbat, a mai stat de vorba cu diversi cunoscuti – si ei in coada – dar cand a aflat ce s-a hotarat si mai ales ca incepuse sa circule zvonul ca ar fi nu 300 ci 360 kg., a dat fuga sa-si ocupe locul ei, langa vitrina.

Orele fiind unsprezece si jumatate si neavand niciun interes, ne-am hotarat sa mergem la culcare.  Mi-era mila de don’ Vasile si m-am dus sa-mi ofer serviciile :cand va termina, sa ma sune, sa vin si sa-l iau cu banii, sa-l duc unde trebuie.  Aflasem intre timp ca dumnealui e biciclist, iar ca sa fiu sincer, exista si gandul secret ca nu strica sa ai relatii cu un macelar.  In van si amabilitatea si speranta secreta: banii ii va duce cu Militia.

Il lasam pe domnu’ Vasile sa-si expuna strategia publicului, ne luam “la revedere de la cunoscuti, cand deodata se aude o voce, venita nu se stie de unde, ingenua si cristalina:  “dar masina cu carne a venit?”.  Am plecat lasand in urma hohote de ras.

Epilog.   Sambata – Ziua Maretii Sarbatori -.  Tantzi S. n-a luat carne.  Busculada, imbranceala si haosul erau asa de mari, ca cu toata interventia militiei catre ora unu si jumatate i s-a facut frica, a intrat in panica si cu mare greu a reusit sa se strecoare afara din coada si a plecat acasa.  Teafara dar fara carne.