6   DECEMBRIE   1989                   09/09/05

 

Peste patru zile implineam noua luni in Grecia.   Aveam o multime de probleme, intrebari, framantari.   Cautam sa pastrez relatii normale cu Ambasada Romana, pentruca nu stiam cum vor evolua lucrurile,  nu vroiam sa trantesc cu zgomot usa in spatele meu, nu stiam cand voi putea sa-mi revad familia ramasa in Romania, oficial nu ma puteam intoarce din cauza unor probleme la genunchi – aveam si un certificat medical in acest sens -.  Dimineata lucram provizoriu la un mic birou de arhitectura dela opt la doua, in Mets, un cartier simpatic in Atena, unde faceam o treaba de secretara-desenatoare fara sa obosesc prea tare, imi ramanea timp si pentru exercitiile de limba, iar dupa amiaza, cand sunt deschise magazinele -martea, joia si vinerea -mergeam langa aeroport unde lucram la un magazin de bucatarii care avea si reprezentanta Zeyko -firma germana de lux- unde faceam perspective ale bucatariilor comandate, sa vada omul pe ce da atatia bani.  Viitorul era fara indoiala incert, comunicarea cu Romania era foarte grea, toate scrisorile fiind citite si convorbirile telefonice inregistrate, trebuia sa citesti printre randuri, fiecare convorbire telefonica era -si de-o parte si de cealalta – asteptata cu emotie si nerabdare si urmata de dezamagire si enervare, pentruca ba ei nu intelegeau pe deplin situatia de aici ba eu aveam impresia ca-mi ascund diverse ca sa ma menajeze.  Slujbele mele doua nu aduceau cine stie ce, faceam economii sa mai trimit cate ceva si sus (cum zic Grecii cand e vorba de Romania).

Singurul lucru pozitiv era ca de pe la jumatatea lui Septembrie locuiam singu.  Ma mutasem dela Elvira (una din matusile lui Zizi ) si Andrea, intr-o garconiera pusa la dispozitie cu multa amabilitate de J.K., unul din patronii mei.  Elvira si Andrea erau foarte amabili, binevoitori , le sunt si acum indatorat, s-au purtat excelent cu mine, lor le datorez primele rudimente de limba, le ramin si acum recunoscator si indatorat, dar cohabitajul ramine ceeace este si -l cunoscusem foarte bine in Romania anilor ’50-`60, ca sa fiu foarte multumit ca s-a terminat.

Vara aceea toata lumea fusese martora la framintarile din Europa Centrala.  In ce ma priveste, neputind sa urmaresc stirile in limba greaca, urmaream C.N.N. -ul dar in special TV5.  Stiam deci cam ce se intimpla.   Acest “stiam” era natural , aproximativ.  Fac o paranteza.  Imi pierdusem increderea in litera scrisa inca din anul trei, cand am vazut ca tot capitolul referitor la torsiune din cursul de constructii metalice era alandala.  Profesorul, domn foarte respectabil de altfel, si de o profunda cultura tehnica, lucrase insa, asa cum se obisnuieste de multe ori, cu negrisori, a omis sa verifice in amanuntime de-a fir a par tot volumul .  Revenim deci la vara lui `89 .

Situatia politica in Grecia era dominata de scandalul Koskota, in care erau implicati membri de vaza ai partidului socialist de guvernamant, inclusiv d. Papandreu presedintele lui.   In general informatia in toate media se refera in mare majoritate la viata interna.  Ce se^ntimpla in Europa trece pe un plan secund, tert , ….Mai este o trasatura caracteristica de semnalat aici: societatea greaca se gaseste in general sub semnul stangii . A nu se uita ca partidul comunist grec a fost inainte de razboi unul dintre partidele comuniste din Europa de larga audienta, precum cele din Franta, Spania si Italia .  Tot ceeace se petrecea in lagarul comunist era privit cu multa simpatie, iar daca transpira vreun fapt reprobabil, era, fara gres  examinat cu indulgenta.  Nimeni nu intelegea ce se intimpla dincolo de cortina de fier.  Daca incercai sa povestesti ceva de-acolo, tu care ai trait comunismul pe pielea ta, imediat ti se dadea`n cap cu invatamintul gratis, cu asigurarea medicala gratis, cu locuintele gratis si erai taxat ca subiectiv -in cel mai bun caz – daca nu de rauvoitor.

***.

In general situatia se prezenta cam asa: cele trei tari care reusisera sa scape pana`n iarna, Polonia, Cehoslovacia si Ungaria, erau de fapt victimele lui Gorbaciov, care tradindu-si principiile, etc. etc. le-a vindut lui Reagan.   Si l-a avut complice pe “sarpele ala imbracat in alb dela Roma “, adica pe Papa Wojtyla, pentru cine n-a ghicit inca.  Nici nu se putea concepe ca acest sistem ca oricare altul in natura, trebuia inevitabil sa aiba si un sfarsit.  Cu atit mai mult ca era un sistem nenatural. A dica ce nu reusise credinta crestina in doua mii de ani, sa reuseasca comunismul in saptezeci? Ideile despre libertate, egalitate, fratie vor fi ele frumoase, dar nu inceteaza de a fi utopice.

Toata vara am urmarit cu mult interes tot ce se petrecea in lume si in special in batrana Europa.  Cu interes dar fara speranta. Daca in tarile catolice sistemul mai avea ceva supape, vezi anii `56 in Ungaria, `68 in Cehoslovacia , vezi Solidaritatea in Polonia, in Germania comunista si in Romania, era foarte etans.  C and in Polonia, in anii `80, s-a vrut sa fie scoase crucifixele din scoli, a fost o adevarata revolta, in timp ce in Romania nu mai exista icoana din 1948.

In ziua aceea, de Sf. Nicolae eram in vizita la Nicu E. –var al soacrei mele-, care era un fel de centru de greutate al familiei nevesti-mii.  Cu toate ca i se zicea Nicu, avea catre saptezeci de ani, om asezat , bonom , sfatos, iubit de toata lumea.  Erau destul de multi invitati, douazeci – treizeci, si greci din Romania, plecati imediat dupa razboi, si greci bastinasi si alte neamuri. Ca intotdeauna mancare foarta buna, vinul la fel, inainte s-au servit alcooluri si astea tot asa, atmosfera era foarte calda si destinsa.  La un moment dat ma aflam intr-un grup unde, inevitabil, s-a ajuns sa se discute politica.  Intii bineinteles, s-a comentat situatia interna, exploziva pentru cei aflati la putere , in urma careia s-a trecut si la ce se`ntampla in Europa.  Se vorbea de revolutia de catifea, toti erau in admiratia lui Vaclav Havel, de influenta americana, de pozitia Europei de Vest in tot acest context, de cate si mai cate.

Asistam mai mult tacut la aceasta discutie.  Incepusem sa inteleg si sa vorbesc cate ceva in greaca, dar eram departe de a ma exprima cursiv.  Daca aveam ceva de zis, si vroiam sa ma fac inteles, o faceam in franceza sau engleza[.   De aceasta data ascultam incercind sa prind cat mai mult din conversatie, subiectul ma interesa peste masura.

Cineva a spus la un moment dat, oarecum timid , “ dupa toate evenimentele astea, poate-o veni si randul Romaniei, la anul“….

“ Nu rezista pana la anul, cade acum pana`n Craciun “, raspunde un domn mai in varsta, ca la saizeci si cinci – saptezeci de ani.  De statura potrivita, catre inalt, corpolent . cu o fata patrata cu parul inca nu in intregime alb si usor exoftalmic, vorbise cu indiferenta pe care o ai numai fata de lucrurile certe..

Nu era nici o urma de indoiala nici macar un semn de intrebare, nimic.  Au urmat o suma de comentarii, unul a spus una, altul alta, nu i-am mai ascultat.  Ma gandeam in sinea mea: cum pot unii oameni sa vorbeasca fara sa stie ce spun? Cita superficialitate, cita indiferenta!  Cum se poate una ca asta?  Asta n-a trait nici macar o ora din viata lui intr-un regim totalitar.  Daca deschideai un asemenea subiect cu vreun grec , fie el chiar nascut la gurile Dunarii, imediat iti raspundea cu dictatura coloneilor.  Regimul coloneilor insa fusese apa de roze, in comparatie.  Eram si mirat si dezgustat de-atita usurinta.  Aveam un gust amar, n-aveam nici o speranta pentru biata Romanie, si uite unii cum vorbesc, vorba romanului “ gura lumii – sloboda ” .

Si-asa melancolic si deznadajduit  aud iar pe domnul in cauza, pe care intre timp ajunsesem sa-l dispretuiesc de-adreptul, “ ei, cum? . O sa intre o suta de agenti K.G.B. si o suta C.I.A. si o sa aranjeze lucrurile.   Ei, acum chiar ca era prea de tot, intrecea orice masura.   Si Ceausescu unde era?   Si securitatea?   Si tot sistemul?  Ce, astia erau copii, putea sa-i duca cineva cu zaharelu`?. Sa fim seriosi!

A trecut si Sf. Nicolae, natural nu m-a mai preocupat defel discutia din seara aceea, considerind asertiunile domnului acela ca o trancaneala fara sens, vorbe goale, poate fusese si usor ametit , tot ce este posibil.

Viata curge mai departe,  incep sa ma gandesc cum sa fac sa trimit un pachet in tara, de Craciun , ce sa pun in el in afara de cafea, ce i-ar face placere fiecaruia, ce sa pun separat pentru vamesi, s.a.m.d..  Nu era simplu sa trimeti pachet in Romania , ca nu se permitea decat pe calea ferata (cu posta era mult prea scump) iar romanii nu acceptau decit cutii de lemn, trebuia sa completezi nu stiu cate exemplare, sa treci prin vama, ce sa mai continui ca mi se face greata.  Nu stiu daca in Europa zilelor noastre a mai existat vreun sistem atit de mizantrop ca cel pus la punct de catre autoritatea statala romana pentru proprii ei cetateni.  Poate in Albania ?!   Sa lasam! .

Nu trec nici doua saptamani dela Sf. Nicolae cand intr-o seara, sa fi fost 18 ori 19 Decembrie, vad la francezi imagini dela Timisoara.  Cadavrele acelea albe, intinse pe pamintul gol, cadavrul copilului legat cu sirma de cadavrul mamei ……. Sa te cutremuri nu alta!   Cum sa te mai culci si cum sa dormi?

Am iesit pe terasa.  Garconiera unde locuiam era la etajul opt  nu departe de mare. Cit vedeai cu ochii in stanga si`n dreapta era numai mare, vedeai la orizont Egina, Salamina, Peloponezul si-ti treceau prin fata vapoarele care plecau sau veneau la Pireu.  Imaginile astea aveau  cu adevarat un efect binefacator.  Si linistitor si tonic in acelasi timp.  Si deodata apare prima intrebare: cum a ajuns fotoreporterul dela TV5 cu camera de filmat acolo?  Unde e autoritatea? politia, Securitatea unde sunt?  In tara asta fiecare face ce vrea?  Adica cine vrea sa dezgroape morti, seduce simplu, intr-un cimitir secret al Securitatii, nestiut de nimeni, si dezgroapa morti?   Si mai cheama pe deasupra si fotoreporteri straini?  Asta te cam   pune pe ganduri… .

Din ziua aceea, cum aveam o ora libera, nu ma deslipeam de ecranul televizorului .  Cautam insetat pela toate canalele ce vorbeau vreo limba din care puteam intelege ceva, stiri despre Romania.

Si ce vedeam?  Vedeam cum toate canalele T.V. din toata lumea se adunasera in Romania si filmau Revolutia Romana !!!

Nu merg mai departe, toata lumea stim -mai mult sau mai putin – ce a urmat.

Intr-una din zilele Craciunului ma gasesc din nou in casa la Nicu.  Si-mi amintesc de discutia din seara de Sf. Nicolae , si intreb cine era domnul cu teoria care ma intrigase pe mine. “Este Cutare, prieten cu noi de zeci de ani.   Sta aici in cartier , pe … “ Si ca este un tip cultivat si multe altele fara interes-pentru mine-, dar ca acum e pensionar .  Si ce meserie are ? -intreb cu curiozitatea nesatisfacuta -. “  E ziarist “ dar a scris si nu mai stiu ce studii, eseuri, si-ntr-un tarziu =, “s-a spus la un moment dat ca ar fi avut ceva legaturi cu C.I.A -ul “ .

Aici am vrut sa ajung.  Prea intortochiate caile tale, Doamne! Din pacate, am mari rezerve fata de teoria dumnealui cu cei 100 + 100 de agenti. Poate, cine stie, asa sa fi fost planul initial care insa nu tinea cont de realitatea romaneasca.

 

POST SCRIPTUM   Dupa cate se vad la ora actuala-toamna 2017- scenariul despre inlaturarea lui Ceausescu de catre marile puteri, Rusia si Statele Unite, este o pura fantezie.  Punamd cap la cap toate informatiile si imaginile acumulate intre timp, devine clar ca toata REVOLUTIA ROMANA a fost opera securitatii.  Ce KGB, ce CIA, astia sunt copii de gradinita in comparatie.   Securitatea, ca o mama buna-acum bunica- a avut, si are in continuare,  grija de copiii ei si de nepoti-se’ntelege-.